Viceprimarul oraşului Râşcani a fost prins beat la volan în cadrul operaţiunii „Zero Grade“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de şoferi au fost traşi pe dreapta, noaptea trecută, de agenţii de circulaţie din nordul ţării, în cadrul operaţiunii „Zero Grade“. Potrivit publika.md, în cinci raioane, poliţiştii au prins 10 conducători auto beţi la volan.

Printre ei se numără şi viceprimarul oraşului Râşcani Andrei Guţu. Alesul local a recunoscut că a consumat alcool, afirmând că a urcat la volan pentru că a fost chemat de urgenţă la serviciu, menţionează publika.md.

„Eu am consumat puţin alcool, la serviciu. Astăzi am avut o petrecere, am sărbătorit. Recunosc, nu ascund asta. Dacă n-aş fi fost chemat de urgenţă, nu ieşeam din curte“, a explicat viceprimarul Guţu. Rudele acestuia, însă, au agresat echipa Publika TV.

Şoferii prinşi în stare de ebrietate s-au ales cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei şi au fost lipsiţi de dreptul de a conduce pentru o perioadă de cinci ani.

Totodată, oamenii legii au depistat un automobil aflat în căutare şi au reţinut un şofer care transporta ilegal mărfuri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite