Ministrul Educaţiei, Igor Şarov: 92% din elevi sunt antrenaţi în procesul educaţional la distanţă

Ministrul Educaţiei, Igor Şarov: 92% din elevi sunt antrenaţi în procesul educaţional la distanţă

Şi domeniul educaţional a fost luat prin surprindere de pandemia de COVID-19. În contextul restricţiilor impuse, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a elaborat mai multe documente pentru a asigura procesul de învăţare la distanţă.

Datele colectate din teritoriu arată că 92% din elevi sunt antrenaţi în acest proces. Informaţiile au fost prezentate de ministrul Educaţiei, Igor Şarov, într-o conferinţă de presă, susţinută miercuri, 1 aprilie, transmite IPN.
 
Igor Şarov a declarat că nu vede o problemă dacă aşa-zisa vacanţă va fi prelungită până pe data de 30 mai, însă depinde de decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. Recuperarea orelor se va reuşi, chiar dacă nu în întregime. Mai complicat este în cazul absolvenţilor, care urmează să susţină examene şi apoi să aplice pentru înmatricularea în următoarele trepte de învăţământ. Ministerul va examina mai multe scenarii şi îl va alege pe cel mai potrivit.

În altă ordine de idei, ministrul a făcut apel la cadrele didactice să nu le dea elevilor sarcini în exces în această perioadă. Un apel a fost adresat şi managerilor instituţiilor, să nu exercite presiuni asupra pedagogilor.

Cât priveşte asigurarea copiilor din familiile defavorizate cu tehnică şi internet pentru învăţământul la distanţă, ministrul a spus că au loc discuţii, atât cu partenerii de dezvoltare şi companiile din domeniu.

Întrebat referitor la salarizarea cadrelor didactice, Igor Şarov a menţionat că ministerul va solicita achitarea integrală a salariilor pentru angajaţii din sistemul educaţional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: