Locul unde îşi dau întâlnire amatorii de vânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La crescătorie sunt mii de fazani
La crescătorie sunt mii de fazani

În pădurea din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, se află una dintre cele mai mari crescătorii de fazani din ţară. Ferma este destinată atât turiştilor dornici de a se odihni în sânul naturii, cât şi vânătorilor.

Dacă vreţi să vizitaţi aceste păsări, ar fi bine să nu le speriaţi. Atunci când se simt în pericol, toate cele câteva mii de fazani fac o gălăgie insuportabilă. Totuşi, zarva e nimic în comparaţie cu frumuseţea ce ţi se deschide în faţa ochilor.

De cea mai mare atenţie se bucură fazanii aurii (cei mai coloraţi). Ţara de origine a acestora este China, dar astăzi sunt crescuţi în egala măsură şi pe continentul european. Fazanul auriu este o pasăre fricoasă şi când are vizitatori nu ştie în ce colţ să se ascundă. Această specie e mai mult pentu decor, la fel ca şi fazanii argintii, care sunt rezistenţi şi se adaptează uşor la captivitate. Alt destin au fazanii negri care sunt crescuţi, de cele mai dese ori, pentru a fi lăsaţi la libertate şi apoi vânaţi.

Carnea lor, de folos bărbaţilor

Despre carnea de fazan se spune că e dietetică. „Ouăle lor sunt deosebit de folositoare bărbaţilor trecuţi de 50 de ani. Femeile ştiu ce efecte au acestea asupra soţilor lor", spune foarte serios Victor, unul din paznici. Un astfel de ou costă şase lei.

Fazanii aurii sunt vedete la fermă Struţul fuge când vede oameni
image

CLICK AICI SĂ VEZI GALERIE FOTO!

Administratorul ni s-a plâns că nici carnea de fazan nu merge bine în Moldova, iar să o exporte nu poate fiindcă nu are certificate medicale europene. „Nu voi mai creşte fazani. O parte o să-i dau Asociaţiei pescarilor şi vânătorilor, ca să populeze pădurile din Moldova. E o afacere foarte riscantă. Pe an investesc trei milioane de lei şi scot doar 2,5 milioane. Moldovenii mănâncă pui broiler, care-i mare şi ieftin", se plânge omul. Un kilogram de carne de fazan poate ajunge la 70 de lei.

Vânătorii, oaspeţi frecvenţi

Pădurea din Talmaza este perfectă pentu vânători. Pe cele 70 de hectare de pădure îngrădită sunt crescute diferite animale, printre care berbeci sălabatici, mistreţi, căprioare. Când se deschide sezonul de vânătoare acestea sunt lăsate în libertate pe fâşie de 3.000 de hectare. Pentru doritorii de a-şi petrece astfel timpul este pregătită o casă de vânătoare unde pot rămâne peste noapte. De clienţi nu duc lipsa, chiar dacă localitatea se află la 92 kilometri de Chişinău.

Podul lui Eiffel, ascuns de ochii turiştilor

DESTINAŢIE Conacul armeanului care a lucrat împotriva noastră

100 de locuri pe care să le vezi în Moldova Târgul care stă pe o comoară medievală. Vezi GALERIA FOTO!

Vânătorii nu se plâng că preţurile ar fi prea pipărate. Pentru a închiria una din casele vânătorului, unde pot fi cazate până la şase persoane, clienţii trebuie să scoată din buzunar 310 euro pe zi. Nu e o problemă chiar dacă sunt şi mai multe persoane. Suplementar pentru fiecare saltea pneumatică se achită câte 35 de euro. La fermă există şi un restaurant. Aici un prânz pentru o persoană ajunge la 20 de euro, iar cina porneşte de la 17 euro, fără băuturi alcoolice.

Vedetele de la fermă

Struţul şi poneiul sunt vedetele fermei de la Talmaza. Administratorul Iurie Ivanţoc se plânge însă că nu prea are cine să călărească căluţul, iar din cauza crizei a rămas doar cu un sruţ. „Suntem departe de oraş, iar copiilor de la sate nu le arde să se joace cu poneiul", spune bărbatul. Struţul a rămas singur după ce proprietarul a decis să-i vândă pe ceilalţi trei, reducând astfel din cheltuieli. Fiind singură, pasărea exotică a devenit agitată, o deranjează prezenţa oamenilor în preajmă. Struţul este crescut în special cu lucernă, grăunţe şi tărâţe.

GALERIE FOTO Orheiul Vechi, muzeul de sub cerul liber al Moldovei

GALERIE FOTO Locul unde cobori pentru a te înălţa

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite