CIVIC FEST 2014 reuneşte oameni, proiecte şi parteneri într-un dialog civic în beneficiul cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua ediţie a Festivalului Internaţional ”CIVIC FEST: Moldova pentru cetăţeni” va reuni, pentru trei zile, la Chişinău oameni, proiecte şi parteneri din Republica Moldova şi Uniunea Europeană într-un dialog civic, schimb de bune practici şi proiecte inovatoare - toate în beneficiul cetăţenilor.

Cea de-a doua ediţie a festivalului va avea loc în perioada 24-26 septembrie 2014, la Muzeul Naţional de Artă, Chişinău, str. 31 August 1989, 115, orele 09.00-18.00. Evenimentul va aduce pe aceeaşi platformă, proiecte ale societăţii civile din Moldova şi din străinătate, care au câştigat recunoaştere internaţională şi pot servi drept modele de antreprenoriat şi integrare socială, dezvoltare comunitară şi incluziune socială, transformări socio-culturale şi responsabilitate socială.

În comparaţie cu prima ediţie a CIVIC FEST, care s-a bazat mai mult pe prezentarea proiectelor de succes ale societăţii civile, ediţia secundă va cuprinde, în exclusivitate, mai multe premiere de excepţie: o sesiune inedită de Open Space, cu master class-uri şi ateliere de instruire, lansarea unei campanii de colectare de fonduri pentru susţinerea educaţiei incluzive în ţara noastră, reunirea reprezentanţilor celor mai importante companii private şi proiectelor lor sociale, precum şi un minunat „Festival al Talentelor”, unde vor participa copii cu nevoi speciale de pe ambele maluri ale Nistrului.

Ia parte la „CIVIC FEST 2014: Moldova pentru cetăţeni”!

Anul acesta, unul dintre cele mai sociale evenimente ale anului va fi şi mai interactiv, productiv şi util! CIVIC FEST va reuni oameni frumoşi, proiecte de succes şi parteneri generoşi în jurul celor mai originale idei ce vor fi implementate de societatea civilă din Republica Moldova şi ne va delecta şi prin concerte de muzică şi expoziţii de artă, workshopuri de creaţie şi expoziţie handmade cu vânzări, astfel încât să se simtă bine nu doar mintea, ci şi sufletul.

În lista invitaţilor de onoare sunt incluşi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai celor mai importante companii private, ai administraţiei publice centrale şi locale, sectorului de afaceri, societăţii civile, comunităţii internaţionale şi diplomatice, experţi independenţi şi mass-media.

CIVIC FEST este organizat şi implementat de către Asociaţia Obştească Synergetica Eur/Est cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, Fundaţia ERSTE din Austria, Fundaţia Friedrich Ebert în Moldova, Institutul Naţional Democratic (NDI) al SUA în Moldova, SOIR Moldova, Academia Nicolae Dumitrescu, Muzeul Naţional de Artă şi Teatrul de revistă ”Ginta Latină”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite