Călugăriţă hindu, la Chişinău: „Tu te schimbi de la sine când mintea ta se linişteşte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Swamini Supriyananda este o călugăriţă hindu, psiholog, guru şi autoare de cărţi de autocunoaştere şi dezvoltare personală. A ales calea spirituală în urmă cu 17 ani, iar miercuri s-a aflat la Chişinău unde a susţinut un seminar despre cum ne putem controla gândurile şi emoţiile.

Swamini Supriyananda a fost invitata specială a psihologului Sanda Diviricean în cadrul conferinţei „Puterea Gândului” de la Chişinău. Călugăriţa hindu a vorbit despre cum să trăim în armonie cu noi şi cu cei din jur şi cum putem fi fericiţi.

„Mintea noastră este lumea noastră”

Psihologul Sanda Diviricean spune că a cunoscut-o într-o călătorie în Asia şi a fost impresionată de cunoştinţele profunde pe care le trasmite într-un limbaj accesibil tuturor. „Când am ascultat-o la un seminar mi-am dat seama cât de utile sunt cunoştinţele ei pentru moldoveni. Oamenii se vor bucura să întâlnească o asemenea persoană. Noi trăim în stres, iar gândurile şi dragostea sunt cele mai mari puteri. Dacă ştim să ne controlăm gândurile – putem fi stăpâni pe viaţa noastră”, spune Sanda Diviricean.

Swamini Supriyananda afirmă că noi trăim doar experienţa lumii noastre interioare, a propriei noastre vieţi. „Noi trăim experienţa lumii noastre interioare şi doar credem că trăim experienţa lumii exterioare. Lumea în afară este, dar cel mai mult trăim experienţa propriei noastre minţi. Mintea noastră este lumea noastră”.

Fiecare dintre noi îşi poate vedea gândurile, doar că asta se face în timp prin meditaţie şi linişte. „Atunci când ne vom putea vedea gândurile, vom şti unde ne sunt problemele. E ca şi cum ai urmări cum curge un râu. Atunci când ne uităm cum el curge, ne rezumăm doar la a-l privi şi atât. Aşa ar trebui să facem şi cu gândurile – să le urmărim. Atunci când începem să ne vedem gândurile, începem să înţelegem atât de multe lucruri despre noi”, ne explică Swamini.

Profesorul ei spunea că „noi nu avem probleme, noi suntem problema”

Invitata seminarului susţine că noi vedem lumea prin prisma a ceea ce ne place şi ce nu ne place, astfel, noi nu vedem ce este cu adevărat bun. „Cu cât mai puţin ne place sau nu ne place un lucru, cu atât mai puţine griji avem şi suntem mai liniştiţi şi fericiţi. Dacă mintea se linişteşte, noi putem înţelege. Suntem fericiţi doar când mintea se linişteşte. Cu cât luptăm mai mult cu ele cu atât mai mult cresc”.

„Tu te schimbi de la sine când mintea ta se linişteşte”

Swamini dă asigurări că nu putem schimba nici o persoană, oricât de mult ne-am dori acest lucru. „Nu puteţi schimba pe nimeni altcineva. Nici nu încercaţi măcar să schimbaţi pe cineva. Trebuie să învăţaţi să-i iubiţi. Mulţi încearcă să schimbe pe cineva, dar ar trebui să ştie că investeşte foarte mult timp şi energie în ceva ce nu va funcţiona. Noi nu deţinem controlul asupra a ceea ce se află în exterior, însă deţinem controlul asupra noastră şi asupra minţii noastre dacă învăţăm cum se face asta”, susţine Swamini.

„Eu sunt puternică dacă mintea este liniştită”

Referitor la modul în care putem scăpa de gândurile negative, am aflat că orice gând vine cu un scop. „Dacă acel gând revine, înseamnă că o parte din tine îl vrea. Trebuie să înţelegem de ce vine acest gând. Înţelegerea gândului e mai puternică decât controlul. Uneori gândurile vin din obişnuinţă sau reprezintă o scuză pentru cineva”.

image

Mintea e aceeaşi ca şi sufletul? „Nu. Sufletul nostru nu este ca şi mintea. Sufletul cunoaşte mintea. Cel ce ştie, cunoaşte, este sufletul. Gândirea este mintea noastră. Sufletul nostru este o bucăţică din Dumnezeu în interiorul nostru. Sufletul este întotdeauna curat. El niciodată nu se poate murdări. Sufletul nostru rămâne mereu divin. Mintea poate avea părţi negative, iată de ce vrem linişte în minte, ca să putem lecui sufletul nostru”, răspunde yogista la una din întrebările noastre. 

„Când mintea noastră e preocupată cu multe gânduri noi rămânem mici, iar când e liniştită noi creştem şi primim toate răspunsurile. Dacă luptăm cu gândurile noastre nu vom primi linişte. Nu luptaţi, doar priviţi. Mintea noastră este incredibil de puternică. Mintea noastră creează ceva în permanenţă şi distruge totodată”, mai adaugă Swamini.

„Oamenii pot fi ajutaţi doar dacă vor. Dacă nu vor ajutorul, îi veţi irita doar”

Cei care simt deseori o frică, pot afla că dacă mintea va fi liniştită, atunci frica nu va supravieţui în acea linişte. De asemenea, călugăriţa recomandă exerciţiile de respiraţie pentru a scăpa de frică. Exerciţiile de meditaţie ajută oamenii să-şi vadă gândurile, ce conţin ele şi dacă sunt plăcute sau neplăcute. Cine sunt şi ce îşi doresc cu adevărat. Între inspiraţie şi expiraţie este un moment foarte scurt de linişte. „În meditaţie tot ce trebuie să faceţi e să priviţi gândurile. Simţiţi-vă cine sunteţi. Atrageţi atenţia la respiraţie”.

Aceasta a purtat o haină oranj care are o semnificaţie specială în cultura sa. „Culoarea are o semnificaţie, înseamnă culoarea soarelui la răsărit şi apus. De asemenea, este şi culoarea focului, având efecte de purificare şi curăţire de întuneric”, explică Supriyananda.

„Trăieşte prezentul”

Călugăriţa spune că nu ştia nimic despre Republica Moldova, dar a rămas impresionată de oamenii foarte calzi şi prietenoşi. Ea are un sfat pentru cei măcinaţi de stres. „Dacă o persoană trăieşte fiecare moment, persoana aia nu poate fi stresată. Stresul apare atunci când noi ne gândim la viitor, când facem diferite ipoteze, dar noi nu ştim de fapt ce se va întâmpla. Dacă eşti aici în fiecare moment stresul dispare. Sfatul meu este să fii aici, acum. Trăieşte prezentul”, ne sfătuieşte Swamini Supriyananda.

image

Sanda Diviricean a reuşit să-i facă o mică excursie prin oraşul Chişinău, timp de o zi, arătându-i un muzeu naţional şi Catedrala Mitropolitană. „Am mers la muzeu şi la catedrală, a fost încântată de ambele. S-a rugat şi a aprins o lumânare. Niciodată nu a mai fost într-o biserică ortodoxă şi este pentru prima dată în Europa de est. Este vegetariană”, spune Diviricean.

Swamini Supriyananda s-a născut în Africa de Sud, a crescut şi s-a educat în Australia, iar în prezent trăieşte în Hong-Kong.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite