Unul din promotorii separatismului, reţinut la Chişinău. Tinerii din Găgăuzia susţin crearea „republicii Bugeac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un promotor al acţiunilor Radei populare a Basarabiei a fost reţinut la Chişinău
Un promotor al acţiunilor Radei populare a Basarabiei a fost reţinut la Chişinău

Unul dintre promotorii creării „republicii basarabene Bugeac” a fost reţinut, duminică, la Aeroportul Chişinău de către Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Potrivit Moldova.org, tânărul suspectat de faptul că a organizat mai multe acţiuni privind promovarea formării „republicii basarabene bugeac” este un cetăţean al Federaţiei Ruse originar din regiunea transnistreană.

În acelaşi timp, tiras.ru scrie că o dată cu întrunirea la Odesa a membrilor organizaţiei separatiste „Rada Populară a Basarabiei” de la sfârşitul lunii octombrie, în regiunea găgăuză din Republica Moldova a fost organizată o acţiune a tinerilor privind susţinerea fondării „republicii basarabene Bugeac”. „Bugeacul unit este de neînvins”, „Unirea popoarelor Bugeacului”, „Susţinem Rada Populară a Basarabiei” sunt câteva dintre lozincile cu care au ieşit tinerii găgăuzi în stradă. „Popoarele Bugeacului tind spre unificare. Doar unirea ne poate garanta dezvoltarea social-economică şi politică a ţării noastre. Basarabia este o regiune care are toate condiţiile pentru a nu trăi în sărăcie. Situaţia actuală reprezintă rezultatul acţiunilor autorităţilor din Ucraina şi Moldova. În aceste condiţii, societatea este nevoită să ia iniţiativa în mâinile sale. Pe parcursul a sute de ani, pe acest pământ au fost diferite organizaţii statale, iar acum este timpul să ne gândim la forme noi de organizare a poporului”, a declarat unul din organizatorii acţiunii din Găgăuzia, Tatiana Kalnedelea.

Amintim că organizaţia separatistă „Rada populară a Basarabiei” a adoptat pe 27 octombrie o declaraţie privind formarea „republicii basarabene bugeac” care ar include mai multe raioane din regiunea Odesa, Ucraina şi Autonomia Găgăuză din Republica Moldova. Serviciile secrete ucrainene au anunţat înainte de această întrunire că au dejucat planurile separatiştilor de la „Rada populară a Basarabiei” şi au arestat mai mulţi lideri ai acesteia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite