Un grup de profesori de la UTM îşi exprimă susţinerea pentru Guvernul Sandu

Un grup de profesori de la UTM îşi exprimă susţinerea pentru Guvernul Sandu

Un grup de profesori de la Universitatea Tehnică a Moldovei a semnat o declaraţie prin care îşi exprimă susţinerea faţă de Guvernul condus de Maia Sandu. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute alături de Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministru al Educaţiei în Guvernul Sandu, profesorii au făcut apel către societate să sprijine noul executiv, pentru că este „unicul capabil să scoată statul din captivitatea unui singur partid”, transmite IPN.

Profesorul Sergiu Zaporojann a declarat că în aceste zile este momentul ca fiecare să dea la o parte indiferenţa şi să fie responsabil. Totodată, profesorul a spus că „a venit momentul adevărului, schimbării lucrurilor în societate, pentru care trebuie de acţionat împreună pentru a reuşi”.

Un alt profesor, Valeriu Dulgheru, a vorbit despre motivele pentru care profesorii au semnat declaraţia. Potrivit lui, astfel aceştia au dorit să dea un semnal şi altor intelectuali din Republica Moldova să vină în susţinerea Guvernului Sandu, unicul capabil să „dezoligarhizeze” ţara. „Guvernul, acum în situaţia creată, are nevoie de susţinere populară”, afirmă Valeriu Dulgheru.

Ilie Manoli, conferenţiar universitar la UTM, a spus că demersul profesorilor este însoţit de zeci de mesaje de sprijin din partea studenţilor Universităţii. „Îi chemăm pe toţi să dea dovadă de demnitate şi curaj, să susţină Guvernul Maia Sandu care ne-a adus o nouă încredere şi o nouă speranţă”, a spus Ilie Manoli.

Liliana Niculaescu-Onofrei s-a adresat tuturor angajaţilor din sectorul educaţiei, culturii, cercetării, tineret şi sport – să nu fie indiferenţi, pentru că acest lucru poate distruge societatea. În opinia sa, oamenii care activează în aceste domenii sunt cei care pot da dovadă de curaj şi pot servi un exemplu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: