Un grup de intelectuali contestă acţiunile planificate de Igor Dodon pentru ziua de 24 august: Urmăreşte să ponegrească memoria miilor de basarabeni

Un grup de intelectuali contestă acţiunile planificate de Igor Dodon pentru ziua de 24 august: Urmăreşte să ponegrească memoria miilor de basarabeni

Un grup de intelectuali, printre care istorici, scriitori şi interpreţi, susţine că zilele de 23-24 august sunt de „doliu, în care trebuie comemorată tragedia naţională, în locul manifestărilor zgomotoase, pe care le pregăteşte preşedintele Igor Dodon”, transmite IPN.

Potrivit lor, „prin organizarea acestor acţiuni necugetate Igor Dodon urmăreşte, pe de o parte, să ponegrească memoria miilor de basarabeni care au devenit victime ale administraţiei sovietice de ocupaţie. Şi, pe de altă parte, doreşte să proslăvească, să elogieze regimul sovietic care a fost instaurat în Basarabia după operaţiile militare din vara anului 1944”. 

Grupul de intelectuali a lansat, într-o conferinţă de presă la IPN, un apel public către cetăţeni prin care îi invită la un miting comemorativ, care urmează să aibă loc pe 23 august.

„La 23 august, se vor împlini 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Molotov-Ribbentrop şi a Protocolului adiţional secret, documente prin care cele două tiranii ale timpului – Germania nazistă şi Uniunea Sovietică comunistă – şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa Centrală şi de Sud-Est. Între altele, în cârdăşia secretă sovieto-nazistă a fost vizată şi România. În linii generale, Pactul Molotov-Ribbentrop a aprins lumina verde în declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, cea mai mare şi sângeroasă conflagraţie din istoria omenirii. La 28 iunie 1940, în bună înţelegere cu Germana hitleristă, URSS a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, promovând în aceste teritorii politici represive împotriva populaţiei, organizând acţiuni de naţionalizare, sovietizare, deznaţionalizare, deportare etc”, a declarat istoricul Anatol Petrencu, citând din apelul public.

Istoricul a menţionat că „în toiul operaţiilor militare din cel de-al Doilea Război Mondial, pe data de 24 august 1944, URSS a reanexat teritoriile, ocupate în iunie 1940, reluând vechea politica criminală de represiune şi deznaţionalizare, la care s-a adăugat forme noi de persecuţie împotriva populaţiei civile – înfometare, deportarea în masă şi altele”.  „Cred că este firesc ca această zi de 24 august să fie o zi de doliu. În 1939, în Basarabia erau atestaţi 5,2 milioane de locuitori, iar în 1952, dintre aceştia mai rămăsese 2,5 milioane. Deci, jumătate din populaţie dispăruseră. Şi atunci ce serbăm noi la 24 august. Este ca şi cum am dansa, la acea sărbătoare anunţată, pe mormintele celor peste două milioane de cetăţeni de ai noştri care au dispărut în această perioadă”, a declarat scriitorul Nicolae Dabija.

Istoricul Ion Negrei a menţionat că acest apel este dictat de faptul că autorităţile Republicii Moldova, deşi stat independent, continuă practică sovietice. „Ziua aceasta de 24 august 1944, când în spaţiul dintre Prut şi Nistru, a fost reinstaurat regimul totalitar sovietic comunist, devine o zi de manipulare a opiniei publice. Devine o zi de profanare a memoriei istorice, devine o zi în care populaţia băştinaşă, victimele acestui popor sunt înjosite, ponegrite, sunt devalorizate, deoarece se organizează marii campanii propagandistice în care lucrurile sunt prezentate denaturat”, a mai spus istoricul.

„Considerăm că orice deformări ale istoriei în continuare, după modelul ţarist, sovietic, orice încercări de a lipsi generaţia tânără de adevăr referitor la tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, mai ales după 28 iunie 1940 încoace, trebuie să fie evitate”, a notat Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova.

Directoarea Liceului teoretic „Vasile Alecsandri”, Daniela Vacarciuc, a declarat că Pactul Molotov-Ribbentrop „reprezintă o intenţie diabolică a unor minţi criminale din 1939”. Şi este extrem de important ca istoricii să sensibilizeze comunitatea, să condamne aceste atrocităţi.

Interpreta Zinaida Bolboceanu a făcut un apel către colegii ei să refuze apariţia în scenă pe data de 24 august, la concertul organizat de Igor Dodon.  

„De fiecare dată vorbesc că cei care nu cunosc trecutul riscă neapărat să-l treacă încă o dată”, a spus liderul Partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc. „De aceasta este important să vă documentaţi, să ascultaţi ce s-a întâmplat cu neamul nostru”,a îndemnat politicianul.

Mitingul comemorativ va fi organizat în Scuarul Europei din Chişinău, începând cu ora 12.00.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: