Stoianoglo nu intenţionează să demisioneze şi insistă pe nevinovăţia lui Platon

Stoianoglo nu intenţionează să demisioneze şi insistă pe nevinovăţia lui Platon

Alexandru Stoianoglo

Procurorul General se arată nedumerit de valul de critici la adresa instituţiei pe care o conduce după ce controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a părăsit ţara. Potrivit lui Alexandr Stoianoglo, Platon nu avea nicio interdicţie de a pleca din Republica Moldova, iar dacă acesta nu va reveni în scurt timp şi nu se va prezenta în instanţă, va fi dat în căutare internaţională, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

În plus, Stoianoglo sugerează că nu-şi va prezenta demisia, întrucât nu a fost numit pe criterii politice.

Acuzat de mai mulţi actori politici că s-ar comporta ca un avocat al omului de afaceri Veaceslav Platon, Procurorul General spune că invinuirile de implicare în dosarul furtului miliardului i-ar fi fost retrase lui Platon, întrucât s-a constat că acesta nu ar avea nicio implicare în dosar.

„Noi nu am făcut asta în interesul lui Platon, ci în interesul legii. Eu nu cred că putem construi un stat de drept pe seama oamenilor nevinovaţi. În urma investigaţiilor pe care le-am făcut, am ajuns la concluzia că infracţiunea de care este învinuit Platon a săvârşit-o o altă persoană. Este vorba despre Plahotniuc. Prin intermediul companiilor lui Şor, Plahotniuc a luat banii de furtul cărora este acuzat Platon. Nu putem să-l punem sub învinuire pe Plahotniuc atât timp cât nu va fi scos de sub învinuire Platon”, a spus Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Stoianoglo se arată convins că Platon va reveni în Republica Moldova, pentru că ar fi în interesul său să-şi demonstreze nevinovăţia.

„Din informaţiile de care dispun, Platon a plecat în Marea Britanie. Dacă a fugit, a făcut-o în detrimentul său. El nu are restricţii, de asta nu înţeleg de ce un cetăţean al Republicii Moldova nu poate să plece şi să intre liber în ţară Dacă nu se va întoarce în ţară, în privinţa lui vor fi schimbate măsurile preventive şi va fi anunţat în căutare internaţională”, a spus Stoianoglo.

În timpul emisiunii „Puterea a Patra”, Procurorul General a menţionat că nu intenţionează să-şi prezinte demisia după preluarea guvernării de către Partidul Acţiune şi Solidaritate, întrucât ar fi câştigat corect un concurs organizat de Guvern şi nu a fost numit pe criterii politice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările