Stoianoglo, despre reţinerea celor cinci foşti deputaţi: Este o mimare a luptei cu corupţia. Dosarele penale nu vor avea finalitatea la care se aşteaptă oamenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo
Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo

Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, consideră că dosarele penale în cadrul cărora au fost reţinuţi cinci foşti deputaţi, care sunt acuzaţi de îmbogăţire ilicită, nu vor avea finalitate. Potrivit lui, „această agitaţie regizată nu este altceva decât o mimare a luptei cu corupţia şi o încercare de a sustrage atenţia oamenilor de la problemele zilnice.”

Alexandru Stoianoglo sugerează că, în anul 2015, atunci când cei 13 deputaţi comunişti au trecut la Partidul Democrat, condus la acea vreme de oligarhul Vlad Plahotniuc, cel mai probabil au fost remuneraţi, însă, potrivit lui, acest lucru nu poate fi demonstrat în cadrul unui proces penal.

„Pentru mine, în calitate de cetăţean şi fost politician, aceste treceri dintr-un partid în altul, de la colegi la oponenţi politici, au reprezentat mereu nişte fapte inacceptabile şi condamnabile. Dar, în calitate de procuror, analizând pur profesional, înţeleg că aceste dosare penale nu vor avea finalitatea la care se aşteaptă oamenii (...) De ce spun asta? Pentru că cunosc din practica personală că este aproape imposibil de a demonstra faptele de corupţie care au avut loc cu 7 ani în urmă, sunt sigur că procurorii vor fi în imposiblitatea de a acumula baza probatorie..”, a spus Stoianoglo într-o postare pe Facebook.

Stoianoglo a precizat că articolul penal privind îmbogăţirea ilicită a fost introdus în Codul Penal în perioada „statului capturat” anume pentru urmărirea oponenţilor politici sau a persoanelor incomode regimului. 

„Cei care în acea perioadă condamnau aceste practici şi instrumente, astăzi le aplică din plin. A nu se interpreta greşit afirmaţiile mele, desigur, trebuie să existe prevederi legale în privinţa îmbogăţirii ilicite, doar că şi aplicarea în privinţa acestui articol trebuie să se realizeze în limitele legii, fără abuzuri, iar averea dobândită ilegal urmează a fi confiscată doar ca urmare a hotărârilor instanţelor de judecată. Ori în cazul îmbogăţirii ilicite nu vorbim exclusiv despre corupţie, de multe ori această infracţiune include neachitarea impozitelor”, a afirmat procurorul.

Stoianoglo a spus că în epopeea aceasta cu arestările, cel mai mult l-a afectat cazul Violetei Ivanov, mai exact circumstanţele legate de decesul mamei sale. 

„Sper că arestul fiicei nu a fost un motiv în plus ce a determinat decesul mamei, este clar însă că astfel de circumstanţe nu au cum să-ţi adauge forţe şi sănătate. Inclusiv acest caz, a reliefat lacunele procesului penal: cele legislatve, cruzimea, acţiunile neadecvate, presiunea politică asupra sistemului de drept dar şi cît de inuman poate fi acest sistem. Am rămas uimit de reacţia oamenilor care se arătau satisfăcuţi de astfel de acţiuni, ba chiar şi mulţumiţi de ceea prin ce trec aceşti oameni. Dar închipuiţi-vă că acestea ar putea fi doar nişte hazarduri, iar biciuirea publică a acestor oameni nu a fost decît un moft a cuiva, sînteţi la fel de împăcaţi cu aceste acţiuni?”, a spus Stoianoglo.

El a accentuat că este adeptul prevederilor potrivit cărora urmează a fi izolate de societate doar persoanele care reprezintă pericol pentru cetăţeni şi pentru ţară în general, în rest urmărirea penală poate fi realizată şi atunci cînd persoanele sînt în libertate. 

„Aceste măsuri sunt justificate în special în contextul condiţiilor inumane în care sunt deţinute persoanele, a crizei pandemice cu care se confruntă o lume întreagă, precum şi în contextul condamnărilor multiple a Republicii Modova de către CEDO, la acest capitol. Dar analizând evenimentele din ultima perioadă, constatăm că aceşti procurori au alte viziuni şi valori. Sub paravanul acestor acţiuni spectaculoase, dar inutile, omitem faptul că fiecare din noi are o familie, părinţi, copii şi anume ei de regulă au de suferit cel mai mult de pe urma acestor acţiuni”, a adăugat Stoianoglo.

Amintim că Procuratura Anticorupţie a efectuat percheziţii, pe 2 februarie, la domiciliile a 13 foşti deputaţi, cinci dintre care au fost reţinuţi. Este vorba despre Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Anatolie Zagorodnîi şi Vladimir Vitiuc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite