Socialiştii au avut discuţii cu mai multe fracţiuni parlamentare pe tema alegerilor parlamentare anticipate: „Acest schimb de opinii a fost unul constructiv”

Socialiştii au avut discuţii cu mai multe fracţiuni parlamentare pe tema alegerilor parlamentare anticipate: „Acest schimb de opinii a fost unul constructiv”

Şeful fracţiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiţă, a declarat că săptămâna aceasta, la iniţiativa fracţiunii parlamentare a socialiştilor, au avut loc discuţii cu reprezentanţii mai multor grupuri legislative.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acest schimb de opinii a fost unul constructiv şi a evidenţiat dorinţa tuturor de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Deocamdată sunt diferite viziuni asupra perioadei când trebuie să fie petrecute alegerile anticipate, dar şi cum pot fi provocate acestea”, a scris Corneliu Furculiţă pe Facebook. 

Deputatul socialist a precizat că discuţiile vor continua, iar la final socialiştii vor ieşi într-o conferinţă de presă pentru a comunica la ce concluzii s-a ajuns. 

„Repet, PSRM a pledat mereu pentru alegeri parlamentare anticipate, dar organizate în conformitate cu prevederile constituţionale”, a spus Furculiţă.

El a anunţat că PSRM a luat act de propunea PAS ca fiecare fracţiune să semneze un document unde deputaţii vor garanta că nu vor vota pentru candidatul la funcţia de premier desemnat de Maia Sandu pentru a provoca în aşa fel alegeri anticipate.

„Propuneri au venit din partea mai multor grupuri parlamentare, de care noi la fel am luat act. Decizia noastră finală urmează să fie aprobată la şedinţa Consiliului Republican al PSRM. Totodată, vrem să atragem repetat atenţie că Maia Sandu nu mai este preşedintele PAS, ci preşedinte de ţară şi ar trebui să ţină cont de interesele cetăţenilor Republicii Moldova, nu de interesele partidului pe care l-a condus. Problemele cetăţenilor trebuie să fie exclusive în atenţia şefului statului, nu ratingul personal sau cel al PAS-ului. Noi cerem ca toate acţiunile să fie conform Legii Supreme”, a mai spus Furculiţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările