Pe 17 iulie, un grup format din câteva zeci de persoane înarmate au ocupat o secţie de poliţie din cartierul Erebuni al capitalei armene şi au luat nouă ostatici, inclusiv şeful-adjunct al poliţiei Armeniei, Vardan Yeghiazaryan, şi şeful adjunct al poliţiei Erevanului, Valerii Osipyan. Ultimii doi au fost şi primii eliberaţi, în aceeaşi zi, însă atacatorii au reţinut restul ostaticilor în următoarele zile, eliberându-i, pe rând, până pe 23 iulie. După eliberarea tuturor ostaticilor, membrii grupului au comunicat că nu au de gând să se predea până când nu li se vor satisface revendicările. În prima zi, atacul a făcut câteva victime, inclusiv un poliţist ucis. Pe 26 iulie a avut loc un schimb de focuri între forţele de ordine şi rebelii care se aflau într-un automobil, soldat cu cel puţin trei răniţi. Ambulanţa şi grupul de medici care au intrat pe teritoriul secţiei de poliţie ocupate pentru a acorda asistenţă medicală răniţilor au fost luaţi ostatici, iar situaţia continuă să fie foarte tensionată.

Cine sunt şi ce vor atacatorii?

Gruparea înarmată se numeşte „Sasna tsrer” (Luptătorii din Sasun). Denumirea provine de la gavarul (judeţul) Sasun, parte a aşharului (provinciei) Arzanene a Armeniei Mari din perioada antică şi aflată la vest de lacul Van, pe teritoriul Armeniei Istorice (de Vest), care face parte acum din Turcia. Insurgenţii fac parte din mişcarea politică anti-sistem „Parlamentul fondator” (se revendică de la tradiţia primei adunări legislative fondatoare a Republicii Armene, în 1918). Liderul acestei mişcări politice, armeanul născut în Liban Jirair Sefilian, a fost unul dintre principalii conducători ai trupelor de voluntari care au luptat în războiul din Karabahul de Munte, în 1990-1994, fiind apoi unul dintre organizatorii trupelor armate ale republicii auto-proclamate a Karabahului de Munte. Mişcarea „Parlamentul fondator” s-a înfiinţat în 2012, cu scopul declarat de a lupta împotriva corupţiei, guvernării defectuoase, de a depăşi criza economică din ţară, şi de a nu admite cedări în problema Karabahului, ci de a obţine unificarea deplină a republicii autoproclamate cu Armenia. Cu ocazia referendumului din 2015 cu privire la trecerea de la republica semiprezidenţială la cea parlamentară, „Parlamentul fondator” s-a împotrivit, considerându-l o manevră a preşedintelu Serzh Sargsyan de a rămâne la putere, ca prim-ministru, şi după expirarea mandatului său de preşedinte al republicii.

Pe parcursul anului 2015, mişcarea „Parlamentul fondator” şi-a intensificat activităţile de protest, convocând mitinguri spontane şi organizând marşuri automobilistice în mai multe localităţi din Armenia şi Karabah. Autorităţile au arestat în mod repetat o serie de lideri ai mişcării, printre care şi pe Jirair Sefilian, ceea ce a stârnit nemulţumiri populare, datorită statutului său de erou naţional recunoscut pentru meritele sale din război.

Membri ai fostelor speciale armene mobilizaţi pentru gestionarea crizei ostaticilor de la Erevan FOTO Twitter @KitXenon

Pe data de 20 iunie a anului 2016, Jirair Sefilian a mai fost arestat o dată, fiind acuzat de păstrarea ilegală a armelor de foc şi muniţiilor, comerţul cu acestea, şi pregătirea unor revolte armate. Imediat, au început manifestaţii de protest convocate de suporterii mişcării în Erevan şi alte oraşe.

Atacatorii din 17 iulie cer, în primul rând, eliberarea lui Sefilian, dar şi demisia preşedintelui Serzh Sargsyan, a guvernului şi alegeri anticipate.

După 17 iulie, atât în cartierul Erebuni, în proximitatea secţiei de poliţie luate cu asalt, dar şi în centrul capitalei armene, au avut loc mitinguri de protest împotriva autorităţilor şi în susţinerea insurgenţilor din grupul „Luptătorii din Sasun” cu participarea a mii de persoane. Aceste manifestaţii au atins un apogeu al participării în zilele de 26-27 iulie şi există toate indiciile că nu se vor încheia în viitorul apropiat.

Cetăţenii Armeniei au suficiente motive pentru a protesta împotriva stării de lucruri existente acum, în special împotriva marii corupţii concrescute cu statul, girată de apropiaţi ai actualilor înalţi demnitari publici. De altfel, „Parlamentul fondator” nu şi-a ascuns intenţiile. Pe 18 iulie, unul dintre membrii marcanţi ai organizaţiei, Varujan Avetisyan, a făcut următorul anunţ:

„Dragi compatrioţi! Având în vedere situaţia creată în ţară, noi am hotărât să asigurăm un viitor liber şi demn pentru următoarele generaţii. Am ocupat deja sediul uneia dintre principalele secţii de poliţie din Erevan şi câteva subdiviziuni. Exercităm controlul asupra cartierului Erebuni. Ni s-au alăturat reprezentanţi ai forţelor armate. Începem revolta armată”.

În următoarele zile, în toată Armenia a fost lansat un val de arestări a membrilor şi simpatizanţilor „Parlamentului fondator”, până acum fiind reţinute peste 200 de persoane. Autorităţile încearcă să evite degenerarea situaţiei într-un conflict armat intern, încercând în acelaşi timp să-şi păstreze puterea. Partidul Republican de centru-dreapta, aflat la guvernare, încă dispune de o majoritate confortabilă în parlamentul unicameral al Armeniei. Cu toate acestea, manifestaţiile de protest continuă, insurgenţii nu-şi cedează poziţiile, şi nu se ştie cât timp se va mai putea abţine puterea de la o intervenţie în forţă.

Care sunt implicaţiile politice externe a ceea ce are loc în Armenia?

Membrii organizaţiei „Parlamentul fondator” sunt văzuţi drept naţionalişti armeni mult mai intransigenţi şi mai puţin dispuşi la dialog cu marile puteri vecine, precum Rusia sau Turcia, decât exponenţii actualei guvernări. Dacă puterea va ajunge în mâinile acestora, fie prin insurecţie armată, fie prin alegeri, influenţa Rusiei asupra Armeniei se va reduce simţitor. Poziţia radicală a grupului în privinţa problemei Karabahului determină şi o anumită ostilitate faţă de o Rusie văzută ca trădătoare a intereselor armene pe care se angajase să le apere, în condiţiile în care a vândut armament în valoare de miliarde de dolari Azerbaidjanului. Ambiţia declarată a grupului de a obţine unificarea politică a Karabahului cu Armenia şi refuzul categoric al acestuia de a admite cedarea a 5 raioane „exterioare” teritoriului propriu-zis a Karabahului, controlate de forţele armate armene, către Azerbaidjan (o variantă luată în calcul de actuala guvernare în schimbul recunoaşterii statutului actual al Karabahului de către Baku), va fi de natură să dinamiteze tot procesul de negociere dintre Armenia şi Azerbaidjan, dacă „Parlamentul fondator” va controla puterea de la Erevan. Ceea ce poate servi drept pretext pentru preşedintele Aliev al Azerbaidjanului să reia ofensiva armată oprită prin intervenţia Rusiei, pe 6 aprilie.