Proiectul de lege ce prevede includerea în Constituţie a integrării europene ca vector extern al ţării va fi înregistat săptămâna aceasta în Parlament

Proiectul de lege ce prevede includerea în Constituţie a integrării europene ca vector extern al ţării va fi înregistat săptămâna aceasta în Parlament

FOTO socialistii.md

Proiectul de lege de modificare a Constituţiei prin introducerea sintagmei „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană” va fi înregistrat în Parlament săptămâna aceasta. Anunţul a fost făcut luni, 11 decembrie, de către şeful Legislativului, Andrian Candu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Salut decizia Curţii Constituţionale. Singurul model prin care credem noi că se poate dezvolta rapid şi calitativ Moldova este modelul Uniunii Europene. Includerea în Constituţie a obiectivului de integrare europeană garantează un sistem democratic şi cu şanse egale de succes pentru fiecare cetăţean”, a spus Andrian Candu, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Curtea Constituţională de la Chişinău a avizat pozitiv luni, 11 decembrie, proiectul de lege de modificare a Constituţiei, prin care se doreşte includerea în Legea Supremă a sintagmei „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”.

Proiectul a fost semnat de 36 de deputaţi din fracţiunea PDM şi grupul PPE.

Igor Dodon s-a arătat nemulţumit de avizul pozitiv al Curţii Constituţionale (CC) de la Chişinău pe marginea proiectului de lege de modificare a Constituţiei, prin care deputaţii vor să introducă în Legea Supremă sintagma „integrare europeană” ca vector de dezvoltare extern al ţării.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările