Procurorul general ar fi primit indicaţii directe în Parlament să-l bage la puşcărie pe Şor. Mocanu: Ei taie fragmentul ăsta, se duc în judecată şi obţin câştig de cauză VIDEO

Procurorul general ar fi primit indicaţii directe în Parlament să-l bage la puşcărie pe Şor. Mocanu: Ei taie fragmentul ăsta, se duc în judecată şi obţin câştig de cauză VIDEO

Sergiu Mocanu FOTO IPN

Deputaţii PAS i-au dat indicaţii directe, de la tribuna Parlamentului, procurorului general, Dumitru Robu, să-l bage la puşcărie pe Ilan Şor, ceea ce reprezintă o ingerinţă directă în actul justiţiei. Declaraţia aparţine preşedintelui Mişcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Potrivit lui, reprezentanţii guvernării nu-şi dau seama ce fac şi care este limita acţiunilor lor şi crede că aceste declaraţii îl vor ajuta pe Ilan să câştige în instanţa de judecată. 
 
- Gheorghe Gonţa, jurnalist N4: „Am auzit astăzi o declaraţie care m-a pus în gardă şi vreau să ştiu dacă eu exagerez sau nu. A venit procurorul general, domnul Robu, a zis că ridică imunitatea, majoritatea a votat pentru. După care au fost discursuri înflăcărate de la tribună. Şi a venit o declaraţie de la tribună a unui deputat şi nu a oricărui deputat, ci a lui Lilian Carp, care este preşedintele comisiei parlamentare Securitate naţională, apărare şi ordine publică. El, în adresarea sa, îi spune lui Robu, de la tribuna centrală a Parlamentului, că dacă şi de data asta ăştia scapă basma curată şi aţi venit degeaba, vă rog frumos să nu mai veniţi în Parlament. Avem această reticenţă că ceva nu se întâmplă până la capăt, iar hoţii trebuie să răspundă, de dorit cu ani de puşcărie. La noi şeful unei comisii parlamentare îi spune procurorului ce are de făcut?”
 
- Sergiu Mocanu, preşedintele Mişcării „Antimafie”: „Exact, eu cred că ei (Ilan Şor şi Marina Tauber n.r.) taie fragmentul ăsta, se duc în judecată şi obţin câştig de cauză. Procurorului i s-a dat direct indicaţii de la microfonul Parlamentului. Băi, noi ridicăm imunitatea, dar voi băgaţi-i la puşcărie. Nu are nimic ridicarea imunităţii, care nici n-ar mai trebui să fie, cu dosarul propriu-zis. El a primit o indicaţie directă, procurorul general, de la un deputat. Eu nu pot să-mi dau seama ce e asta? Am impresia că aceşti oameni nu realizează care este limita acţiunilor lor, ce ar trebui să facă.

Şeful comisiei parlamentare Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, deputatul PAS Lilian Carp, i-a dat indicaţii directe procurorului general interimar Dumitru Robu să-i bage pe deputaţii Ilan Şor şi Marina Tauber la puşcărie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările