Maia Sandu, vizită de câteva ore la Bucureşti. Preşedintele R. Moldova s-a întâlnit cu prim-ministrul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu si Florin Citu

Preşedintele Maia Sandu a avut o întrevedere miercuri, 3 februarie, la Bucureşti, cu prim-ministrul Florin Cîţu. Vizita Maiei Sandu în capitala română a durat doar câteva ore şi a fost efectuată în drum spre Paris, unde Maia Sandu urma să aibă o vizită de lucru.

„Subiectul principal al discuţiei a fost, bineînţeles, modul în care România ne poate ajuta să avem acces mai rapid la vaccinul anti-Covid-19. Premierul Cîţu ne-a asigurat că sunt analizate toate pârghiile posibile în acest sens, stoparea pandemiei fiind un subiect de securitate nu doar naţională, ci şi europeană. Prim-ministrul Florin Cîţu m-a informat, totodată, că într-un timp foarte scurt Guvernul României va transmite Republicii Moldova şi alte ajutoare”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Maia Sandu a menţionat că la întrevederea cu premierul român a vorbit şi despre iniţiativele abordate în cadrul vizitei preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Chişinău.

„Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală am enumerat conexiunea energetică cu România, funcţionalitatea Gazoductului Iaşi-Chişinău, precum şi construcţia podului de la Ungheni.

Domnul Florin Cîţu m-a asigurat că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare Republica Moldova, atât în relaţiile bilaterale, cât şi la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a ţării noastre şi interesele cetăţenilor”, a mai spus Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite