Maia Sandu a promulgat legea care interzice difuzarea emisiunilor de ştiri ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO Profimedia
Maia Sandu FOTO Profimedia

Legea privind securitatea informaţiei, care prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din ţările care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră, printre care se află şi Rusia, a fost promulgată de preşedintele Maia Sandu, scrie Unimedia.

„Se instituie noţiunea de dezinformare, care presupune sancţiuni mult mai dure. Se instituie un nou prag de sancţiuni pentru cei care nu produc conţinut local. CA obţine prerogativa de a suspenda dreptul la publicitate. În cazul dezinformării va exista dreptul de a suspenda licenţa pînă la 7 zile, iar acest lucru se poate întîmpla şi în perioada electorală, perioadă foarte importantă, cînd asistăm la o abundenţă de dezinformare”, a menţionat Liliana Viţu, şefa Consiliului Audiovizualului.

Parlamentul de la Chişinău a votat, în a doua lectură, proiectul de lege care drept scop prevenirea şi combaterea dezinformării şi a răspândirii informaţiilor false în spaţiul mediatic.

Documentul prevede modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova şi urmăreşte prevenirea şi combaterea tentativele de dezinformare, care afectează securitatea naţională.

Astfel, Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost completat cu noţiunea de ”dezinformare” şi cu sancţiunile aferente, în cazul în care furnizorii sau distribuitorii de conţinut media vor încălca legislaţia.

De asemenea, Codul a fost completat cu prevederi conform cărora furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi statele care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepţia filmelor şi a emisiunilor de divertisment care nu au un conţinut militarist.

Furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale care, indiferent de provenienţa lor, justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război şi crimele împotriva umanităţii sau incită la ură.

Documentul a fost susţinut cu votul a 54 de deputaţi din majoritatea parlamentară a PAS.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite