Maia Sandu, în discuţii cu oficialii Consiliului Europei: „Mi-am reafirmat determinarea de a avansa în procesul de curăţare a sectorului de justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Acţiunile reale de reformare a justiţiei au fost discutate de Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, şi membrii Grupului de Lucru de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiţiei, care se află, în aceste zile, în vizită la Chişinău.

„Am avut o discuţie deschisă despre acţiunile de reformare reală a justiţiei, pe care le-am pornit împreună cu colegii din Guvern şi Parlament. Am menţionat că modificările operate la legile din domeniu au ca scop principal curăţarea sistemului şi asigurarea unui corp de procurori şi de judecători integri. Doar astfel vom construi statul de drept pe care ni-l dorim şi vom reda oamenilor sentimentul de dreptate”, a declarat Maia Sandu.

Referitor la ultimele evoluţii din cadrul Procuraturii, şefa stutului a menţionat că instituţia prezidenţială este interesată ca investigaţiile în care este vizat procurorul general suspendat, dar şi alte persoane din sistem, să se desfăşoare cu respectarea tuturor normelor legale şi cu maximă transparenţă.

Maia Sandu şi-a reafirmat determinarea de a avansa în procesul de curăţare a sectorului de justiţie şi de a-i reda integritatea, acesta fiind angajamentul cel mai important faţă de cetăţeni şi condiţia-cheie de a recâştiga încrederea oamenilor în ţara noastră.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite