Instalarea pe termen lung a Rusiei la frontiera de Est a României

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE / Maxim Shipenkov

A trecut şi ziua de luni în care, după asumarea răspunderii pe legea prin care premierul numea Procurorul General, guvernul Maia Sandu a căzut. Potrivit propriilor susţineri, Guvernul a fost dărâmat pentru că a declanşat reforma justiţiei, de partenerii din mezalianţă, socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon.

Astăzi, după acest eveniment, putem cântări ce s-a realizat şi unde suntem faţă de februarie 2019 respectiv mai 2019 când a fost instalat guvernul.

Regimul de mezalianţă a erodat exclusiv pro-europenii din ACUM

Alianţa pro-europeană PAS-PPDA, numită ACUM, a avut un rezultat bun la primele alegeri în care a intrat în Parlament. După negocieri aproape imposibile – afirmase în campania electorală că nu se va asocia cu partidul lui Vladimir Plahotniuc, Oligarhul pentru care a făcut întreaga campanie de pe poziţiile dezoligarhizării statului captiv, dar nici cu socialiştii pro-ruşi – a decis, în ultimul moment, o “alianţă situaţională” cu PSRM şi Igor Dodon, adică o formă conjuncturală de preluare a guvernării pentru a elimina regimul oligarhic alături de pro-ruşii preşedintelui Dodon.

Încă de atunci avertizam care sunt costurile şi care e durata unei asemenea mezalianţe, deşi ambiţiile PSRM-ACUM s-au extins la un guvern cu depline puteri: preluarea a cât mai multă putre de către Igor Dodon. Mai întâi, preluarea deplină a controlului şi garanţiilor constituţionale – prin ocuparea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului pentru Zenaida Greceanâi(aleasă cu majoritate simplă, nu poate fi înlăturată decât prin majoritate calificată şi e numărul doi în stat) şi preluarea Curţii Constituţionale prin competiţie incorectă şi substituirea câştigătorilor concursului inclusiv cu actualul preşedinte care nici nu a candidat.

Ulterior am asistat la o sarabandă de preluări a instituţiilor de forţă de către un preşedinte care nu are, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, nici o atribuţie executivă: CNA- un  fel de DNA de la Chişinău, SIS-unicul serviciu de informaţii preluat deplin sub control, Consiliul Suprem de Securitate transformat cu atribuţii executive şi cu drepturi de tutelă / control asupra Guvernului, plus Ministerul Apărării Naţionale – printr-un ministru socialist şi vicepremierul pentru Reintegrare / Transnistria prin consilierul preşedintelui de această direcţie. Unele instituţii şi atribuţii au fost preluate şi cu acordul Guvernului Maia Sandu şi a grupurilor parlamentare ACUM în Parlament.

Aruncarea peste bord a Guvernului Maia Sandu de către Dodon după preluarea Chişinăului

Era de aşteptat ca, după ce va legitima postura electorală puternică a PSRM prin preluarea şi a capitalei Chişinău, Igor Dodon va dori fie să preia jumătate din Guvern – a anunţat-o deja – fie să arunce direct peste bord ACUM. Am avertizat public despre aceste evoluţii încă de la formarea guvernului, pe baza proiectelor existente încă de atunci. De altfel, am avertizat direct şi miniştrii din cabinetul Maia Sandu pe această temă, dând şi condiţiile şi termenele de valabilitate ale Guvernului. Şi totuşi...

Suntem a doua zi, şi plecăm de la premise diferite. E adevărat că asumarea responsabilităţii a fost un gest de forţă şi o acţiune pro-activă, pentru a evita căderea în condiţiile lui Dodon. Dar jocul la risc maxim nu avea cum da rezultate altele decât căderea Guvernului. Numai că astăzi situaţia ACUM şi PSRM e diferită, deloc avantajoasă pro-europenilor care au pierdut Chişinăul şi nu au format nici măcar un consiliu pentru îndiguirea lui Ion Ceban şi a pro-ruşilor socialişti care au anunţat deja programul anti-românesc. Şi nu era vorba despre nici o alianţă cu PDM, ci doar cu unioniştii PL şi PUN!!

Cât de mult costă? De exemplu, Ceban va sărbători, la 31 august, “Limba moldovenească”. A spus-o direct, şi să nu ne mirăm de dispariţia unor simboluri publice culturale şi spirituale româneşti de prin oraş şi apariţia unora velicoruse. Poate nu chiar statuia lui Stalin, doamne fereşte!

Igor Dodon şi Maia Sandu FOTO presedinte.md

Ambiţii, orgolii, idealism visător civic la Chişinău – reţeta pierderii majorităţii pro-europene

În plus, partidele reprezentate în parlament sunt în continuare nemiscibile. Fără posibilitatea formării unei coaliţii, drumul merge, în prag de iarnă, spre alegeri anticipate. Deja s-a lansat bătălia responsabilităţilor şi a blamului pentru prăbuşirea guvernului, acolo unde trusturile şi televiziunile lui Dodon şi ale socialiştilor acoperă toată dezbaterea publică. Cum asocierea cu PDM e greu de acceptat încă, deşi oligarhul Vladimir Plahotniuc a fugit şi a dispărut din Republica Moldova, o prelungită criză politică nu poate avantaja deloc nici situaţia cetăţenilor, nici pe cea a forţelor pro-europene.

În orice caz e mai bine decât varianta pregătită a unui pretins “guvern minoritar tehnocrat” al socialiştilor proruşi în frunte cu consilierul Preşedintelui Dodon, Ion Chicu, un fost ministru al Finanţelor al lui Plahotniuc. Instalat, eventual, şi cu voturile unei grupări PDM, dacă există aceste voturi suficiente în Parlament. Dar orice variantă e posibilă, iar alegerile anticipate pregătite în planul şi scenariul iniţial al lui Kozak, părintele rus al federalizării Republicii Moldova şi al actualei coaliţii de mezalianţă, ar putea să nu aducă diferenţe substanţiale.

Iniţial se aşteptase o preluare deplină a majorităţii de către socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon. Alegerile locale au arătat că primul partid a rămas PDM ca număr de primari şi competiţii electorale câştigate, iar această situaţie blochează majoritatea unui singur partid. Şi după alegeri anticipate, vom avea aproximativ aceeaşi scenă politică, fragmentată şi cu incompatibilităţi auto-asumate, dar, poate, cu o clasă politică ceva mai matură şi cu o asumare mai realistă şi pragmatică a nevoii Republicii Moldova de un guvern care să menţină orientarea pro-europeană şi pro-românească.

În ceea ce priveşte reacţia externă, atât la Bucureşti, în asumările Preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Orban, a MAE, cât şi la nivelul Uniunii Europene, rămâne poziţia canonică privind susţinerea românilor, a cetăţenilor Republicii Moldova şi a instituţiilor ce fac reforme, în măsura în care fac reforme, în nici un caz a unui guvern cu alte aspiraţii şi orientări strategice precum unul al socialiştilor pro-ruşi. Oricum aceştia chiar dacă vin la conducere, nu vor putea aspira la sprijinul europenilor pentru politici bivectoriale, în fapt multe ostentativ şi deschis pro-ruse, iar eventuala reintegrare pe model Dodon a Republicii Moldova amână pe termen mediu spre lung orice aspiraţie democratică, europeană, de apropiere de România şi de Occident a Republicii Moldova, instalând pe termen lung controlul Moscovei la frontiera de Est a României.