Ilan Şor, după ce Transnistria a cerut recunoaşterea independenţei: Maia Sandu trebuie să retragă cererea de aderare la UE şi să nu provoace război

Ilan Şor, după ce Transnistria a cerut recunoaşterea independenţei: Maia Sandu trebuie să retragă cererea de aderare la UE şi să nu provoace război

Deputatul fugar Ilan Şor

După 30 de ani de la îngheţarea conflictului armat de la Nistru, acesta riscă să fie dezgheţat. Declaraţia aparţine liderului Partidului „ŞOR”, deputatul fugar Ilan Şor, şi a fost făcută în contextul în care, după cererea de aderare la UE depusă de Chişinău, Tiraspolul a cerut recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene. Şor i-a cerut preşedintelui Maia Sandu să retragă cererea, pentru a evita un război în Republica Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

„La nici câteva ore de când am spus că atunci când arde casa vecinului nu stropeşti cu benzină propria casă, iată că au apărut primele scânteie în ferestrele noastre. Transnistria cere tranşant să-i fie recunoscută independenţa. Ce înseamnă asta? Că după 30 de ani de la îngheţarea conflictului armat de la Nistru, acesta riscă să fie dezgheţat”, a spus Ilan Şor, într-o adresare video publicată pe pagina lui de Facebook.

Ilan Şor i-a cerut Maiei Sandu să renunţe acum la cererea de aderare la UE, iar în acest fel să fie evitat un eventual conflict militar în Republica Moldova.

„Mă adresez către Maia Sandu nu în calitate de preşedinte de partid, nu ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ci în calitate de cetăţean al acestei ţări: Vă rog să retrageţi imediat cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. Nu e momentul potrivit de discutat despre acest subiect. Lăsaţi jocurile geopolitice! În caz contrar, veţi provoca în Moldova sânge, moarte şi, cel mai grav, război. Moldova vrea pace! Dacă Maia Sandu şi gaşca ei nu se opresc, îmi rezerv dreptul de a chema oamenii în stradă pentru a da jos acest regim, care urmăreşte să aducă războiul în ţara noastră”, a adăugat Şor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările