Igor Dodon: Este imposibil să devenim membri ai Uniunii Economice Euroasiatice, dacă avem Acordul de Asociere cu UE

Igor Dodon: Este imposibil să devenim membri ai Uniunii Economice Euroasiatice, dacă avem Acordul de Asociere cu UE

Preşedintele Igor Dodon susţine că pentru a adera la Uniunea Eurasiatică este necesar ca toate acordurile semnate cu Uniunea Europeană să fie anulate, inclusiv Acordul de Asociere cu UE. Iar dacă discuţiile privind anularea Acordului cu UE, „apar alte probleme”. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei ediţii speciale la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Nu există alte variante, pentru că vin în contradicţie. Iată statutul de observator, pe care îl avem acum, ne permite să păstrăm aceste acorduri. Şi acest principiu de politică externă echilibrată, despre care am vorbit şi pe care îl obţinem sistemic, pas cu pas, şi pe care vrem să-l implementăm, constă în a prieteni cu toţi. Şi acest lucru – a prieteni cu toţi nu este atât de simplu”, a notat Igor Dodon.

Preşedintele a făcut referire la recentele vizite în Republica Moldova a consilierul pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, John Bolton, precum şi a ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, şi la întrevederile pe care le a avut cu ei. „Vă imaginaţi ce discuţii am avut şi cu unul şi cu altul, pe fundalul a tot ceea ce se întâmplă. De asta, să devenim membrii Uniunii Eurasiatice, în condiţiile existenţei Acordului de Asociere, este practic imposibil”, a menţionat şeful statului.

Întrebat dacă Republica Moldova ar putea să renunţe la Acordul de Asociere, Igor Dodon a declarat că dacă încep astfel de discuţii, „apar alte probleme”.

În altă ordine de idei, şeful statului a declarat că în cadrul vizitei sale la Bruxelles, la întrevederea cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat că Republica Moldova nu va adera la NATO. Potrivit preşedintelui, „chiar dacă ei respectă neutralitatea Republicii Moldova, ar fi cazul ca acest statut să fie fixat într-un document semnat, care să garanteze neutralitatea Republicii Moldova şi care să fie recunoscut pe plan internaţional”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: