Curtea de Apel a respins cererea lui Traian Băsescu în dosarul privind cetăţenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

Curtea de Apel Chişinău a respins joi, 10 mai, ca fiind neîntemeiată, cererea de apel a avocatului Andrei Bivol, care a solicitat anularea decretului preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de retragere a cetăţeniei moldoveneşti pentru fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Magistraţii au menţinut în vigoare decizia primei instanţe, pronunţată la sfârşitul lunii ianuarie, transmite IPN.

Avocatul pârâtului, Maxim Lebedinschi, a spus că magistraţii Curţii de Apel încă o dată au demonstrat că Traian Băsescu conştient nu a comunicat autorităţilor moldoveneşti despre aflarea sa sub urmărire penală în momentul examinării cererii cu privire la acordarea cetăţeniei, din care considerente preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a emis decretul privind retragerea cetăţeniei.

„Aflarea sub urmărire penală este o interdicţie categorică şi imperativă a legii, care nu permite nimănui  să obţină cetăţenia Republicii Moldova. Decizia nu are la bază aspecte politice după cum se invocă”, a spus Maxim Lebedinschi.

Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu, a spus că fostul preşedinte al României a primit cetăţenia moldovenească în mod excepţional, pentru merite deosebite faţă de Republica Moldova. În acest sens, legea nu prevede obligativitatea prezentării unor acte relevate.

Potrivit lui Andrei Bivol, şeful statului putea retrage cetăţenia doar dacă venea în acest sens o propunere din partea organelor de drept. „În situaţia noastră este un joc invers. Preşedintele Dodon, imediat ce a intrat în funcţie, a solicitat el de la organele competente propuneri de retragere a cetăţeniei”, a spus Andrei Bivol.

Decizia Curţii de Apel Chişinău poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 60 de zile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite