Cristina Lesnic: Tiraspolul are o abordare axată pe campanii de dezinformare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Lesnic gov.md

Viceprim-ministra pentru reintegrarea ţării, Cristina Lesnic, afirmă că aşa-numitele autorităţi de la Tiraspol nu-şi doresc crearea unui grup de lucru comun între medici pentru lupta împotriva răspândirii de COVID-19. Oficialul spune că partea transnistreană a refuzat acest lucru şi a venit în schimb cu un val de dezinformare, notează IPN.

„Suntem într-o perioada de criză în care avem nevoie nu doar de asistenţă, dar şi de comunicare eficientă. Şi Chişinăul, şi eu personal am oferit posibilitatea în repetate rânduri să avem o discuţie punctuală în cadrul unui grup de lucru între medici. Acest lucru, din păcate, a fost negat de către Tiraspol. Abordarea lor a fost axată pe campanii de dezinformare mediatică. Acest val de dezinformare a fost orientat către Chişinău ca fiind cineva care intră peste deciziile Tiraspolului”, a precizat Cristina Lesnic în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

În opinia viceprim-ministrei pentru reintegrare, autorităţile trebuie să fie prudente pentru că procesul de prevenire şi combatere a acestei pandemii nu se poate desfăşura separat.

„Avem nevoie să mergem în paralel pentru că transmiterea locală ar însemna un focar adiţional. Am avut o solicitare către OMS, ca să fie parte în cazul în care vom organiza acest grup de lucru între Chişinău şi Tiraspol, disponibilitatea a fost oferită pe scară largă. Astăzi suntem în situaţia în care nu avem acest grup de lucru şi nu se doreşte acest grup de lucru”, a adăugat Cristina Lesnic.

Oficialul afirmă că aşa-numitele autorităţi din stânga Nistrului ar declara că situaţia din regiune se ameliorează, însă lucrurile stau altfel decât declaraţiile oficiale.

„Acestea sunt speculaţii precum că în regiune se calmează spiritele, noi considerăm că se exagerează. Materialul biologic cu privire la depistarea COVID-19 se face în laboratoarele din Chişinău. De aceea, noi vom insista nu doar în cadrul formatului pe care-l avem, dar şi prin toate canalele diplomatice, politice şi pe celelalte pe care le vom avea la dispoziţie pentru a solicita urgentarea soluţionării acestei probleme”, a menţionat oficialul.

Totodată, viceprim-ministra anunţă că importul de medicamente în regiune este perfect funcţional. Nu există impedimente nici sub aspectul importului de produse alimentare. Activităţile economice se desfăşoară exact în condiţiile similare ca şi pentru agenţii economici înregistraţi pe partea dreaptă a Nistrului.

https://www.ipn.md/ro/cristina-lesnic-tiraspolul-are-o-abordare-axata-pe-campanii-7965_1073030.html

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite