UPDATE Lupu a cerut capul lui Streleţ. Premierul nu demisionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PD, Marian Lupu, a cerut miercuri seară demisia premierului Streleţ, chiar înainte de votul moţiunii de cenzură. Lupu a mai solicitat resetarea alianţei pro-europene de la Chişinău prin includerea lui Iurie Leancă după demiterea lui Streleţ şi stabilirea unei majorităţi stabile.

Alianţa pentru Integrare Europeană 3 de la Chişinău a ajuns în impas cu doar câteva ore înainte de votul unei moţiuni de cenzură susţinute de socialiştii lui Igor Dodon şi comuniştii lui Vladimir Voronin. Liderul PD Marian Lupu a cerut demisia premierului Valeriu Streleţ, anunţând în acelaşi timp că doreşte menţinerea coaliţiei de guvernare însă cu implicarea lui Iurie Leancă pentru a avea o majoritate parlamentară clară.

Liderii Partidului Democrat s-au reunit în această seară pentru a decide ce vor face la votul de mâine, dacă vor susţine sau nu moţiunea socialiştilor. Valeriu Streleţ a mers la sediul PLDM pentru a se consulta cu conducerea partidului său. În urma acestor consultări Streleţ a declarat că îşi va anunţat joi dimineaţă poziţia publică faţă de solicitarea PD, pe care a apreciat-o drept o variantă de rezervă. 

UPDATE 18:50 Mihai Ghimpu (PL): Noi am anunţat că nu participăm nici la discuţia despre demisie, nici la votul moţiunii. (...)

De-a Domnul să nu fie aşa cum cred eu, dar mă tem că mâine vom avea al doilea premier eliberat din funcţie pentru suspiciuni de corupţie.

Eu consider că bine ar fi ca să continuăm ceea ce am început şi ce le-am promis la oameni din anul 2009 (...) Nici nu vreau să discut despre cine ar putea fi viitorul premier. V-am spus, noi nu vom participa la examinarea moţiunii de mâine. Noi vrem stabilitate politică: de aici pornesc toate lucrurile (...) Noi trebuie să muncim, aşa încât să schimbăm încrederea slăbită a partenerilor externi. Noi vom munci cu acei care vor fi pentru cauza europeană şi naţională.

Mai onorabil ar fi să nu trăim cu mintea moldoveanului de pe urmă (...) E o situaţie complicată.

UPDATE 18:40 Marian Lupu (PD): Conţinutul documentului prezentat de PLDM, dacă nu 100%, atunci 98% este unul potrivit. Am venit cu o întrebare către colegi: care este valoarea acestui document atâta timp cât noi astăzi avem 50 de deputaţi în Parlament. Or, acest plan de acţiuni presupune multe rpoiecte de legi care trebuie votate. Trebuie să punem priorităţile aşa cum se anunţă: întîi formarea majorităţii parlamentare prin atragerea, cooptarea grupului Leancă. PD nu va forma coaliţie cu partide de stânga. Păcat, că colegul Streleţ nu v-a spus acest lucru: În consecinţă, PD i-a exprimat neîncrederea premierului Streleţ, din câteva motive: Întâi de toate comportamentul dlui începând cu 15 octombrie - el nu a acţionat ca premier, ci a devenit un apărător înflăcărat a fostului preşedinte PLDM, Vlad Filat. Doi: nu am primit răspunsuri de data trecută (referitor la solicitările PLDM de săptămâna trecut: întâlnirea cu Platofrma DA, retragerea semnătruilor de pe anumite proiecte - n.r.).

Toate ne-a adus la propunerea ca să nu ajungem la moţiunea de mâine, cu acuzaţii de corupţie. Propunerea a fost ca el să-şi dea demisia şi să formeze premisele necesare de reclădire în maxim 2 săptămâni a unei alianţei proeuropene care ar dispune de o majoritate clară în Parlament.

Din moment ce ne plasăm într-o poziţie de restartare, negocierile trebuie să pornească cu participarea tuturor deputaţilor, inclusiv grupul Leancă. Acest lucru înseamnă discuţii despre componenţa noului Guvern. Nu trebuie să ne încăpăţânăm.

(...) Vom susţine în continuare parcursul european al ţării.

UPDATE 18:35 Valeriu Streleţ (PLDM): Am convenit să punem pe roate priorităţile în trei domenii: social-economic, energetic şi justiţie. Colegii au promis că vor examina şi ne vor da un răspuns. Cei de la PD încă nu ne-au dat un program dacă vor susţine sau nu moţiunea de cenzură.

A fost abordat şi subiectul privind cooptarea grupului Leancă. Dar nu a fost nicio iniţiativă din partea lui. rămâne să discutăm mâine (...) Nu văd ceva ieşit din comun dacă deputaţii din grupul Leancă ar veni în cadrul Alianţei şi dacă partidul condus de Iurie Leancă va veni cu un suport în cadrul Guvernului.

------

Liberalii au anunţat că nu vor vota moţiunea de cenzură asupra Guvernului AIE-3. Democraţii încă nu au decis dacă vor vota pentru demiterea Guvernului Streleţ. Andrian Candu, vicepreşedinte al PD, a declarat că, deşi optează pentru menţinerea AIE-3, PD ar putea vota, în anumite condiţii, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM şi PCRM. Grupul format din cei trei deputaţi neafiliaţi, conduşi de Iurie Leancă au precizat că nu vor vota moţiunea de cenzură a socialiştilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite