Protestul mamelor de la Primărie. Chirtoacă: Eu mi-am sacrificat tinereţea ca să schimb ceva în Chişinău. Nu ştiu cu ce mă voi alege eu în urmă la asta! VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Dorin Chirtoacă a fost asaltat de câteva mame la şedinţa de luni, 28 noiembrie, a Primăriei Chişinău. Acestea au venit cu pancarde şi au organizat un protest chiar în sala de şedinţe pentru a-i cere explicaţii edilului, cum a fost posibil ca în grădiniţe să ajungă alimente expirate.

Chirtoacă a încercat să se justifice, afirmând că el i-a avertizat de mai multe ori pe funcţionari, ba chiar i-a suspendat din funcţie însă ulterior instanţa i-a restabilit.

„Eu am prins aproximativ 100 de bandiţi de genul ăsta şi i-am dat pe mâna justiţiei. Ei o parte stau la puşcărie, o parte stau în arest la domiciliu, o parte au fugit din Republica Moldova, încă nu ştiu cu ce mă voi alege eu în urma la asta, fiindcă sunt şi ameninţări”. 

Primarul i-a îndemnat pe părinţi să se consolideze şi să lupte împotriva corupţiei alături de autorităţile municipale. Mamele nu au fost încântate de această idee şi au cerut garanţii că asemenea cazuri nu se vor mai întâmpla, ca grădiniţele să fie aprovizionate cu alimente expirate.

„Eu nu-mi garantez că eu o să trăiesc până mâine.. Eu mi-am sacrificat tinereţea ca să schimb ceva în Moldova şi în Chişinău. Am venit de pe băncile şcolii ca să lupt. Dacă dumneavoastră consideraţi că după zece ani eu sunt un hoţ şi un corupt, poftim luaţi-mă de aici şi veniţi dumneavoastră şi faceţi”, a afirmat Chirtoacă.

Amintim că în total 18 persoane au fost reţinute într-un dosal penal deschis pe trucare de licitaţii şi aprovizionarea grădiniţelor cu alimente expirate. Printre cei reţinuţi sunt funcţionari din cadrul Direcţiilor municipale de educaţie din toate sectoarele Capitalei, dar şi reprezentanţi ai unor agenţi economici.

Serviciul de presă al CNA anunţă că procesul de achiziţii publice avea loc cu abateri grave de la legislaţie prin favorizarea unor agenţi economici. Schema funcţiona în felul următor: pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani. 

În procesul investigării cazului, au mai fost depistate şi alte ilegalităţi. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate, care erau utilizate în alimentaţia copiilor din grădiniţele şi şcolile din Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite