Care vor fi sarcinile noilor miniştri din Guvernul Filip

Care vor fi sarcinile noilor miniştri din Guvernul Filip

FOTO IPN.md

Vicepreşedintele Partidului Democrat Vladimir Cebotari a anunţat care vor fi principalele sarcini ale noilor miniştri înaintaţi în domeniile sănătăţii şi agriculturii. Potrivit lui, unul dintre scopuri este ca oamenii să fie auziţi, iar ritmurile de dezvoltare a domeniilor să aibă un tempo mai rapid, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Noi ne dorim ca în aceste ministere, care sunt foarte aproape de cetăţeni, anumite lucruri să meargă altfel. Oamenii să fie auziţi, atitudinea medicilor să fie mai bună, eforturi mai mari în găsirea soluţiilor pentru sporirea plăţilor pentru profesori şi medici. Acestea sunt unele dintre responsabilităţile noi ale Silviei Radu, viitor ministru al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale. Ne dorim ca anumite sisteme informaţionale de medicină primară sau spitalicească să fie puse în funcţiune şi să aducă acele economii şi beneficii în sensul deservirii mai calitative a cetăţenilor”, a declarat Vladimir Cebotari în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.

În ceea ce ţine de agricultură, vicepreşedintele PDM susţine că unul dintre scopuri este ca abordările în domeniu să capete un tempo mult mai rapid pentru a aduce modernizările necesare, pentru ca să se poată construi infrastructura calităţii necesare astfel încât produsele agricole moldoveneşti să ajungă pe rafturile Uniunii Europene. Vladimir Cebotari spune că miniştrii precedenţi şi-au îndeplinit misiunile mandatului lor, iar acum sunt alte misiuni trasate care sunt transmise altor persoane.

Juristul Pavel Midrigan consideră că schimbările în Guvern ar fi fost oportun să fie anunţate de către premierul Pavel Filip, dar nu de către liderul Partidului Democrat. Potrivit lui, există diferenţă între noţiunile de partid şi putere, chiar dacă puterea actualmente în Republica Moldova este reprezentată, în mare măsură, de PDM. De asemenea, juristul susţine că aceşti miniştri sunt plătiţi din bugetul de stat, nu de către partid şi trebuie să fie în slujba societăţii.

Liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 18 septembrie, care sunt noile remanieri din Guvernul de la Chişinău, făcute la solicitarea premierului Pavel Filip. 

Democraţii au decis că ministrul Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari, va fi demisă din funcţie.
 
La fel se va proceda şi cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului, Liviu Volconovici.
 
Cele două funcţii guvernamentale vacante ar urma să fie preluate de ex-primarul interimar de Chişinău Silvia Radu, care va fi numită la conducerea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, şi de Nicolai Ciubuc, care va prelua şefia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi a Mediului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările