Blocul ACUM cere excluderea lui Vlad Plahotniuc din campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul electoral pe circumscripţia uninominală Nisporeni din partea blocului electoral ACUM, Ion Terguţă, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestaţie prin care solicită scoaterea din cursă a liderului PDM, Vlad Plahotniuc, care candidează în aceeaşi circumscripţie.

Într-o conferinţă de presă, Ion Terguţă a spus că, la înregistrarea candidaturii lui Vlad Plahotniuc de către Consiliu electoral de circumscripţie, s-au admis încălcări ale Codului Electoral şi Regulamentului CEC cu privire modalitatea de completare a listelor de subscripţie, transmite IPN.

Motiv pentru depunerea contestaţiei a servit un video plasat de către PDM pe youtube, de la Forumul PDM din raionul Nisporeni de la sfârşitul lunii decembrie. Potrivit lui Ion Terguţă, video arată cum a avut loc de fapt campania de colectare a semnăturilor în susţinerea lui Vlad Plahotniuc.

Mai multe persoane stăteau cu listele de subscripţie în faţă, iar semnatarii aşteptau la rând şi oferă buletinele pentru a le fi introduse datele în listele de subscripţie. Ion Terguţă a mai spus că interesant este faptul că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, este singurul candidat înregistrat în cursă cu toate semnăturile valabile, pe când din unele liste de subscripţie a lipsit seria şi numărul buletinelor de identitate ale persoanelor care au semnat.

Solicitat de IPN pentru un comentariu, Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt al PDM, a declarat că nu este pentru prima dată când, lansând acuzaţii la adresa PDM, partidele încearcă să îşi facă imagine pentru a obţine un scor electoral mai mare. Decizia de înregistrare a candidatului este cel mai relevant argument împotriva acestor acuzaţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite