Analiză: Deriva iminentă a Rusiei lui Putin: Lecţii preliminare pentru Republica Moldova

În sfârşit, prin analogie istorică, logica noului război rece va dicta Occidentului necesitatea reeditării unui fel de nou Plan Marshall de dezvoltare, de data aceasta pentru ţările Europei de Est, ca remediu împotriva aspiraţiilor agresive ale Rusiei şi planurilor ei de divizare a Europei în zone de influenţă.

Războiul declanşat de Rusia lui Putin împotriva unei mari ţări independente europene, precum Ucraina, a readus competiţia geopolitică dintre marile puteri pe tărâmul confruntării dintre libertate şi opresiune, democraţie şi autoritarism. Spre consternarea lui Putin, planurile sale de a creşte influenţa Rusiei în lume până la nivelul fostei URSS, puse în practică în ultimul timp, a generat efecte contrarii, făcând ca această influinţă să devină tot mai mică şi ca metodele lui despotice să trezească repulsie generalizată. O Rusie democratică şi paşnică, cu o economie eficientă, susţinută şi dinamizată de rezerve minerale uriaşe ale acestei ţări, ar fi creat premise mult mai consistente pentru divizarea Occidentului şi sporirea pe acest motiv a nivelului de securitate a statului rus. Însă Putin, instaurând un regim autocratic în Rusia, a ratat această şansă, preferând să slujească interesele oligarhiei ruseşti şi rămânând ostaticul culturii politice ruse tradiţionale imperialiste.

Efecte exact inverse până la o nouă „cortină de fier”

Invazia rusă a Ucrainei a schimbat radical atmosfera geopolitică în lume, aruncând Rusia în mlaştina unui dezastru de imagine, cu o izolare internaţională crescândă. Deja la această etapă a fost suspendată aderarea Rusiei la Consiliul Europei, au fost impuse sancţiuni personale împotriva lui Putin, Lavrov, deputaţilor Dumei de Stat şi a unui număr impunător de demnitari ruşi. Sancţiunile au fost aplicate principalilor bănci ruseşti. Exporturile ţărilor occidentale în Rusia devin drastic restricţionate, cu toate consecinţele grave economice de limitare a accesului la tehnologiile avansate. Un număr crescând de state occidentale încetează să mai elibereze vize ruşilor, concomitent s-a început deconectarea graduală a Rusiei de la SWIFT şi multe alte măsuri restrictive. Adoptarea sancţiunilor personale este dureroasă şi prin efectul pur simbolic al acestei măsuri, prefăcându-i în ostracizaţi pe liderii ruşi pe scena internaţională, dar provocând şi efecte destul de puternice pentru membrii familiei cercului interior al lui Putin, care, de asemenea, sunt sancţionaţi, aceasta restricţii fiind un semnal foarte neplăcut pentru elita rusă.

Desigur, Ucraina a mizat pe o susţinere din partea Occidentului mult mai puternică şi mai eficientă. În ciuda faptului că Occidentul ia măsuri foarte serioase - cum ar fi abandonarea Nord Stream 2 - astăzi în UE continuă să existe forţe care împiedică sancţiuni la scară maximă împotriva Kremlinului. Principalul lucru în această situaţie este că Ucraina nu va primi sprijin cu forţe militare din partea altor ţări, iar logica acestui lucru este clară. Vorbim despre un conflict cu o putere nucleară şi nimeni nu va risca al treilea război mondial din cauza Ucrainei. În acelaşi timp, este evident că sprijinul politic şi moral pentru Ucraina va creşte, iar Rusia pe această dimensiune este pe punctul de a deveni paria al vieţii internaţionale în condiţiile când mulţi experţi prorocesc iminenţa coborârii peste lume a unei noi perdea de fier în stilul Războiului Rece.

Acum devine clar, că reacţia timidă a concertului internaţional la agresiunea rusă asupra Georgiei în 2008, a servit ca un factor încurajator pentru Putin de a extinde politica sa agresivă şi asupra altor vecini. Este tot atât de adevărat, că după „războiul de cinci zile” ruso-georgian din 2008, soldat cu aplicarea primelor sancţiuni economice împotriva Rusiei, amplificate după anexarea Crimeii în 2014, economia rusă nu a reuşit să revină la nivelul „de dinainte de război” din prima jumătate a anului 2008, nici măcar după 14 ani. De exemplu, după indicele bursier, compania rusă Gazprom a fost una dintre cele mai scumpe cinci companii din lume – astăzi aceasta aşa şi nu a revenit la indicii anului 2008. Şi nivelul de viaţă al cetăţenilor ruşi a avut de suferit din cauza sancţiunilor. Aşa, de exemplu, în 2008,  cu un salariu mediu în Rusia se putea cumpăra 144 kg de unt, la sfârşitul lui 2021 - doar 126 kg. După părerea experţilor ruşi, în scenariul sancţiunilor economice „blânde”, Rusia are de pierdut în perspectivă medie şi lungă de la zece până la cincisprezece ani de dezvoltare. Aceste pierderi valorează aproximativ cât pierderea a tot ceea ce a câştigat, acumulat şi economisit statul rus timp de zece ani. Pe când într-un scenariu dur de sancţiuni, pierderile se ridică la treizeci sau patruzeci de ani de dezvoltare. Şi toate acestea se limitează doar la partea monetară a problemei.

Un nou Plan Marshall de dezvoltare pentru Europa de Est?

Occidentul deja a activat scenariul dur al sancţiunilor, efectele căruia se vor manifesta tot mai pregnant în timp. Cu cât mai mult va continua războiul în Ucraina, cu atât mai mult va avea de pierdut Rusia. Occidentul va fi de acord să reia dialogul cu Putin doar dacă Kremlinul va face pace cu Zelensky. O astfel de şansă rămâne, deşi nu se va reveni la acordurile de la Minsk sau la formatul Normandiei. Principalul rezultat politic al agresiunii ruse este acesta: dacă regimul Putin supravieţuieşte acestui război, atunci cei mai importanţi jucători ai lumii nu vor mai avea încredere în Putin şi în anturajul său. Putin a gafat iremediabil când a atacat militar Ucraina.

Însă această constatare defel nu înseamnă plecarea imediată al lui Putin de la cârma Rusiei. Procesul, cum arată experienţa istorică, poate să se extindă în timp. Iar lumea se va acomoda realităţilor politice existente. Cum s-a întâmplat după 1945, când toate teritoriile din Europa Centrală şi de Est au fost ocupate de Armata Roşie, iar blocul occidental a răspuns agresivităţii lui Stalin prin Planul Marshall şi constituirea NATO cu scopul de a salva restul Europei distrusă de război şi ameninţată de coloana a cincea a comuniştilor - de includerea directă sau indirectă în imperiul sovietic. În acest fel a început Războiul Rece care s-a terminat cu prăbuşirea sistemului sovietic în Europa şi autodesfiinţarea URSS.

Astăzi politica agresivă a Rusiei lui Putin provoacă perspectiva unui nou război rece. Este evident, că Putin s-a înşelat când a mizat pe invazia militară a Ucrainei ca factor de divizare a Occidentului. Rezultatul a fost invers: asistăm la o renaştere a unei bune conlucrări dintre NATO şi UE, susţinută de amplificarea prezenţei militare NATO în Europa de Est. Politica lui Putin a făcut viral coşmarul conducătorilor sovietici şi ruşi care s-au temut mereu de trupele NATO în apropierea graniţelor Rusiei. Tot aşa, cum miza lui Putin pe dependenta Europei de gazul rus, în condiţiile amplificării noului război rece între Occident şi Rusia, inevitabil se va spulbera cu contribuţia gazului lichefiat american şi din alte surse – ceea ce, altminteri, s-ar fi întâmplat mult mai lent, dacă Putin ar fi dus o politică moderată. În sfârşit, prin analogie istorică, logica noului război rece va dicta Occidentului necesitatea reeditării unui fel de nou Plan Marshall de dezvoltare, de data aceasta pentru ţările Europei de Est, ca remediu împotriva aspiraţiilor agresive ale Rusiei şi planurilor ei de divizare a Europei în zone de influenţă.

Remodelarea soluţiei conflictului transnistrean

Pentru Republica Moldova o asemenea perspectivă este una vitală, ea va duce la o desprindere efectivă de spaţiul dominat geopolitic de Kremlin, spaţiu în care rămânem încadraţi datorită trecutului colonial, tradiţiei mentale a unei părţi considerabile a societăţii moldoveneşti menţinute de dominaţia factorului informaţional rus, dependenţei economice, în principal, energetice de Rusia. Pe această direcţie o importanţă deosebită o are modelarea soluţiei conflictului transnistrean. Încercarea de a rămâne în paradigma veche a soluţionării conflictului condamnă Republica Moldova la dependenţă de interesele Federaţiei Ruse, care de treizeci de ani utilizează separatismul transnistrean împotriva aspiraţiilor europene de dezvoltare a Chişinăului. Războiul din Ucraina a demonstrat elocvent pericolul unui conflict separatist îngheţat, care în orice moment poate fi reactivat împotriva statului gazdă. De aici provine necesitatea de a elabora şi implementa o soluţie a conflictului, care prevede decuplarea temporală a zonei secesioniste de paradigma de europenizare a Republicii Moldova, în hotarele controlate efectiv de organele constituţionale ale statului.

O alianţă defensivă moldo-română după modelul ruso-belorus

Războiul din Ucraina a adus în prim plan problema securităţii politico-militare a Republicii Moldova, în special, în raport cu forţele militare cantonate în Transnistria. Vulnerabilitatea Chişinăului în faţa factorului alianţei militare ruso-transnistrene este maximal. Contrabalansarea acestui pericol cel mai lesne poate fi atinsă printr-o alianţă defensivă moldo-română, care ar decurge dintr-un tratat interstatal (Uniune interstatală) de colaborare multidimensională a Republicii Moldova cu România, după modelul statului unional Rusia-Belarus. Un asemenea tratat ar putea prevedea, după modelul unificării Germaniei, neextinderea infrastructurii militare NATO din România pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a atenua reacţia agresivă a Moscovei. Un asemenea tratat moldo-român ar servi ca un element descurajant pentru orice potenţial act de agresiune militară asupra Republicii Moldova, ar contribui major la europenizarea tuturor sferelor vieţii societăţii moldoveneşti, inclusiv la depăşirea, în ultima instanţă, a multor animozităţi istorice ruso-române.

Analiză realizată de Anatol Ţăranu, ex-deputat în Parlamentul R. Moldova, doctor în istorie, comentator politic.