Alegeri parlamentare Hânceşti: Pot fi depuse dosarele pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă

Alegeri parlamentare Hânceşti: Pot fi depuse dosarele pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă

FOTO simbol Sursa EPA-EFE

De astăzi, 15 ianuarie şi până pe 24 ianuarie, cei care doresc să candideze la funcţia de deputat pe Circumscripţia electorală uninominală numărul 38, municipiul Hânceşti, pot depune dosarele pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă care să colecteze semnături în vederea susţinerii candidaţilor.

Actele se depun la Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale Hânceşti din municipiul Hânceşti, strada Mihalcea Hîncu, 126, de luni până duminică, transmite IPN.

Potrivit programului calendaristic aprobat de către Comisia Electorală Centrală, după depunerea cererilor pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă, CECE Hânceşti are la dispoziţie trei zile să decidă asupra înregistrării sau neînregistrării grupului de iniţiativă. După înregistrare, CECE Hânceştii va elibera legitimaţii şi liste de subscripţie membrilor grupurilor de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susţinerii candidaţilor.

Un candidat bărbat urmează să colecteze semnături de la 500 la 1000. Un candidat femeie – de la 250 la 500. Doar după ce sunt colectate semnăturile, se depune dosarul pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcţia de deputat. Primirea documentelor în vederea înregistrării în calitate de candidat se va face până pe data de 13 februarie, inclusiv. Ulterior, organul electoral are la dispoziţie şapte zile pentru examinarea dosarului candidatului şi a decide asupra înregistrării sau neînregistrării acestuia.

Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 15 martie 2020 desfăşurarea alegerilor parlamentare noi în circumscripţia electorală uninominală numărul 38, municipiul Hânceşti, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunţat la mandatul câştigat în această circumscripţie. Alexandru Botnari a fost ales primar al municipiului Hânceşti în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.

https://www.ipn.md/ro/alegeri-hancesti-pot-fi-depuse-dosarele-pentru-inregistrarea-grupurilor-7965_1070800.html

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: