Şeful misiunii OSCE, îngrijorat de deschiderea unei reprezentanţe a Transnistriei la Moscova şi problema privind Varniţa

Şeful misiunii OSCE, îngrijorat de deschiderea unei reprezentanţe a Transnistriei la Moscova şi problema privind Varniţa

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, şi-a exprimat îngrijorarea joi, 31 ianuarie, faţă de evoluţiile recente cu privire la satul Varniţa şi deschiderea unui centru socio-cultural al Transnistriei la Moscova, fapt ce ar putea submina încrederea construită în ultimii ani în procesul de reglementare transnistreană.

„În calitate de mediator în procesul de reglementare transnistreană din partea OSCE, îndemn ambele Părţi să se ţină de cursul de interacţiune constructivă şi de consolidare a încrederii, şi să se abţină de la orice acţiuni unilaterale care ar putea fi percepute ca provocatoare sau care ar duce la tensiuni”, a spus Neukirch.
 
El a subliniat că cele 57 de state participante ale OSCE, în cadrul Reuniunii Ministeriale a OSCE de la Milano din decembrie anul trecut, încă o dată au confirmat angajamentul lor în privinţa unei reglementări atotcuprinzătoare, paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria, care să garanteze pe deplin drepturile omului, cele politice, economice şi sociale ale populaţiei sale.
 
„Este clar în egală măsură că satul Varniţa este administrat de autorităţile locale confirmate în cadrul alegerilor locale moldoveneşti din iunie 2015”, a adăugat Şeful Misiunii.

Amintim că prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) să sesizeze reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare transnistreană în legătură cu unele abordări provocatoare întreprinse recent de către aşa-numitele structuri din regiunea transnistreană în privinţa satului Varniţa, Anenii Noi.

De asemenea, amintim că, începând cu ziua de marţi, 22 ianuarie, Transnistria are o reprezentanţă în Federaţia Rusă, amplasată chiar în centrul Moscovei. Instituţia va avea misiuni similare cu a unui consulat, doar că este înregistrată cu statut de organizaţie neguvernamentală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: