Societatea civilă cere Parlamentului să anunţe de urgenţă un concurs public pentru funcţiile de judecători la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În februarie va expira mandatul a patru magistraţi de la Curtea Constituţională
În februarie va expira mandatul a patru magistraţi de la Curtea Constituţională

Mai multe ONG-uri cer deputaţilor să anunţe un concurs public privind selectarea magistraţilor la Curtea Contituţională. Şi asta pentru că în februarie 2013 urmează să expire mandatul a patru din cei şase judecători ai Curţii.

Până la expirarea mandatului, Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să numească câte doi judecători. La sfârşitul anului 2012, CSM a anunţat un concurs la care s-au înscris şapte candidaţi, CV-urile acestora fiind plasate pe pagina web a Consiliului. Membrii CSM nu au anunţat însă data la care vor lua decizia cu privire la numirea judecătorilor Curţii Constituţionale.
 
„Până la moment, Parlamentul Republicii Moldova nu a făcut publice informaţii cu privire la procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Nu a fost anunţată nici data la care va fi luată decizia cu privire la candidaţi şi dacă aceştia vor fi intervievaţi. Lipsa informaţiei despre procedura şi criteriile de selectare a judecătorilor Curţii Constituţionale de către Parlament ar putea crea impresia că selectarea va avea loc în funcţie de preferinţe politice, fapt care este inadmisibil într-o societate democratică“, se arată într-un apel semnat de mai multe ONG-uri.

În context, societatea civilă solicită Parlamentului să anunţe de urgenţă concurs public în vederea selectării judecătorilor Curţii Constituţionale şi publicarea CV-urilor pe pagina web a Legislativului. La fel, ONG-urile solicită să fie înştiinţată din timp data şi locul şedinţelor CSM şi a Parlamentului sau a comisiei de profil la care vor fi examinaţi candidaţii la funcţia de judecător la Curtea Constituţională. De asemenea, candidaţii să fie audiaţi cu privire la viziunea lor asupra rolului Curţii Constituţionale şi asigurarea de către aceasta a respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Totodată, ONG-urile cer deputaţilor să modifice legislaţia astfel încât următoarele numiri la Curtea Constituţionale să fie organizate obligatoriu în baza concursurilor publice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite