Aproximativ 600 de organizaţii pot beneficia în 2018 de Legea 2%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

511 asociaţii obşteşti, fundaţii, instituţii private şi 83 de culte religioase sunt înregistrate la Ministerul Justiţiei pe lista beneficiarilor Legii 2% pentru anul 2018.

În perioada prevăzută pentru depunerea cererilor de înregistrare (septembrie 2017), solicitări de includere pe listă au fost depuse de 106 asociaţii şi 12 culte. Cererile a şapte solicitanţi au fost respinse, comunică Ministerul Justiţiei într-un răspuns pentru IPN.

De la întocmirea listei, 11 beneficiari au fost excluşi, fie că au solicitat acest lucru, fie pe motiv că nu întrunesc condiţiile de eligibilitate, adică au datorii la bugetul public al ţării. Lista asociaţiilor obşteşti şi a cultelor religioase beneficiare poate fi accesată pe site-ul Ministerului Justiţiei. Noii solicitanţi depun cereri de înregistrare în perioada 1 – 30 septembrie a fiecărui an.

Potrivit Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, aşa numita Legea 2%, persoanele fizice pot direcţiona unei organizaţii non-guvernamentale sau unui cult religios 2% din impozitul pe venit plătit statului. 

Chiar dacă legea prevede că banii pot fi cheltuiţi doar în anumite scopuri, serviciile de presă ale Ministerul Justiţiei şi Serviciului Fiscal de Stat au comunicat pentru IPN că instituţiile nu au atribuţii de verificare a modului în care sunt cheltuite sumele transferate asociaţiilor obşteşti şi cultelor religioase.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite