"Zimbrii" din capitală i-au învins pe fotbaliștii ruși

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de fotbal Zimbru Chișinău a început cu o victorie seria meciurilor amicale din cadrul cantonamentului de pregătire din Antalya. ormația din strada Butucului, care a încheiat anul trecut pe locul șase în clasamentul Diviziei Naționale, a ajuns sâmbătă seara la Antalya și doar peste o zi a disputat prima partidă de verificare.

Adversară a fost Spartak Nalcik, o echipă care de asemenea a ocupat locul șase, doar ca în Premier-Liga rusă.

Ambele formații au testat mai mulți jucător aflați în probe, astfel că, formațiile cu certitudine nu s-au ridicat la valoarea consemnată în anul trecut.

Discipolii lui Ivan Tabanov au început foarte bine meciul și în primul sfert de oră chișinăuienii au marcat două goluri. Acestea au fost consemnate în minutele 12 și 13. Tabela a fost deschisă de căpitanul moldovenilor, fundașul Victor Nosenco, iar în faza imediat următoare, jucătorul de culoare Henry Agoci a dublat avantajul. 2-0 a fost scorul primului mitan.

După revenirea de la vestiare, adversarul sloven al echipei Spartak, Dejan Rusic a reușit să reducă din handicap. Însă, în minutul 71, "galben-verzii" au reușit să înscrie al treilea gol, prin atacantul Oleg Andronic, ieșit la schimb.

Joi, formația chișinăuiană va disputa al doilea meci din cantonament. De data aceasta Zimbru va juca cu echipa Tavria Simferopol, locul nouă în Perșa Liga. Ucrainenii vor disputa două meciuri în aceeași zi, astfel că pentru meciurile cu Zimbru și Vostok Ust-Kamenogorsk (Kazahstan), ei vor pregăti două loturi de jucători. Tavria are nouă jucători în probe, inclusiv românul Lucian Dobre, care în 2010 a evoluat la Iskra-Stal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite