Transportatorii din R. Moldova se plâng pe lipsa de reacţie a autorităţilor şi anunţă proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Transportatorii, care acum o lună au solicitat majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri, afirmă că termenul legal pentru examinarea şi adoptarea unei decizii asupra demersului a expirat şi nu a avut ca finalitate adoptarea unei soluţii. În aceste împrejurări, spun reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto, protestele devin inevitabile, transmite IPN.

Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, în urma consultării cu operatorii de transport, va fi anunţată ziua desfăşurării primului protest.

Asociaţia Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) precizează că la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a fost depus demersul cu privire la efectuarea calculelor şi aprobarea tarifelor pentru serviciile de autogară şi serviciile de transport rutier. Au avut loc şedinţe de lucru, la care au participat reprezentanţii APOTA şi MIDR, însă în cadrul acestora, autorităţile nu ar fi venit cu vreo soluţie şi nu au prezentat calculele proprii.

„Regretăm că MIDR încearcă să jongleze cu unele cifre şi este preocupat de coruperea unor transportatori care ar „confirma” că mărimea tarifului actual este unul real. Transportatorii sunt îngrijoraţi de inacţiunile şi acţiunile ministerului ce favorizează ilegalităţile comise de gruparea Şor-Andronachi-Vîlcu, care stau în spatele gărilor auto şi încasează nejustificat 10% din încasările obţinute de la pasageri”, precizează transportatorii într-un comunicat expediat presei.

Potrivit APOTA, Ministerul a respins fără nicio justificare necesitatea restituirii accizelor la combustibil pentru transportatori – mecanism ce funcţionează în toate statele UE – şi nu a venit cu instrumente de ordin financiar-fiscal sau administrativ de care dispune, care ar diminua din iminenta creştere a tarifului la serviciile de transport. Asociaţia mai menţionează că schimbările care au avut loc în structura cheltuielilor serviciului de transport în mod inevitabil vor duce la majorarea tarifului pentru transportarea călătorilor. Transportatorii fac trimitere la faptul că pasagerii vor trebui să suporte creşterea tarifului determinată de majorarea preţurilor la combustibil, piese de schimb şi lucrări de reparaţii, precum şi necesitatea majorării salariilor şi necesitatea procurării altor unităţi de transport etc.

Reprezentanţii APOTA au solicitat majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri, menţionând că operatorii de rute regulate naţionale nu-şi mai pot acoperi costurile. Această tendinţă s-a accentuat încă de la primul val de scumpiri la motorină, care a avut loc la începutul acestui an. Asociaţia preciza că, în contextul situaţiei pandemice care durează deja mai bine de un an şi jumătate, s-a diminuat esenţial fluxul de călători, iar din ramură s-au concediat mai bine de 1 500 de şoferi. Totodată, investiţii pentru reînnoirea parcului de autobuze nu se mai efectuează, iar aproape 20 % din totalul curselor regulate nu se execută. La toate acestea se mai adaugă scumpirea zilnică a preţului la motorină, spun transportatorii.

În anul 2009, Ministerul a efectuat calculele şi a aprobat tariful în mărime de 0,38 lei/km, în anul 2013 – tariful de 0,48 lei/km, iar în anul 2019 – tariful de 0,60 lei/km.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite