Replica democraţilor pentru PLDM: Aceleaşi pretexte ridicole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat califică drept pretexte ridicole precondiţiile înaintate de PLDM pentru participarea la negocierile pentru formarea unui nou Guvern. Cele două formaţiuni continuă să-şi arunce între ele responsabilitatea pentru criza politică din Republica Moldova şi să se acuze reciproc de controlul asupra diferitor instituţii ale statului.

PDM anunţă într-un comunicat de presă remis miercuri că precondiţiile pe care le-a enunţat PLDM „nu sunt altceva decât încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sunt capabili să-şi depăşească emoţiile şi să vină la discuţii”.

„Considerăm declaraţia de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o "perdea de fum" care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid şi vina directă pentru blocajul în care se află ţara din cauza neparticipării la negocieri”, se menţionează în comunicatul emis de Partidul Democrat.

Formaţiunea acuză Partidul Liberal Democrat din Moldova de actuala criză politică din ţară şi de faptul că ţine în captivitate instituţii ale statului precum Serviciul Vamal şi Inspectoratul Fiscal de Stat, care întreţin scheme corupţionale şi politice, care favorizeaza reprezentanţi din conducerea PLDM şi-i cere partidului să întoarcă cetăţenilor miliardul furat de la BEM. Cu toate acestea, PDM îi cere în acelaşi comunicat de presă PLDM-ului să vină să participe la negocierile pentru formarea unui nou Guvern.

Astăzi, Biroul Permanent Central al PLDM a remis un comunicat de presă în care prezintă trei precondiţii care trebuie respectate pentru ca formaţiunea să participe la actualele negocieri desfăşurate între PDM, PL şi PPEM. În acel document liberal-democraţii, la fel, îi acuză pe democraţi de actuala criză politică din Republica Moldova. Aceştia cer în primul PDM-ului ca instituţiile de drept ale statului – sistemul judecătoresc, entităţile anticorupţie, organele de reglementare şi control - să fie scoase din subordonarea partinico-oligarhică pentru a nu admite influenţarea acestora de către grupările de interese şi folosite pe post de bâte politice.

Celelalte două condiţii înaintate sugerează că prim-ministrul trebuie să fie neafiliat politic, să aibă ultimul cuvânt în formarea cabinetului de miniştri şi operarea remanierilor în cadrul acestuia şi ca activitatea Parlamentului să se plieze pe obiectivul de soluţionare a problemelor vitale ale societăţii şi nu pe contribuţia la crearea acestor probleme.

„Guvernul urmază să activeze în baza normelor constituţionale şi legale, fără încorsetări stabilite prin acorduri de alianţe, având tot suportul necesar pentru promovarea acţiunilor ferme fie şi nepopulare pentru depăşirea crizei (...) Ritmicitatea şi randamentul activităţii Parlamentului urmează să fie asigurată de un preşedinte faţă de care să nu existe suspiciuni de afiliere de afaceri sau de rudenie prin afinitate cu persoane care au edificat sistemul statului captiv”, se mai expune în comunicat.

Documentul menţionează că aceste obiective s-au regăsit constant în toate angajamentele de reforme ale guvernelor precedente în relaţiile cu partenerii de dezvoltare, dar au rămas doar la nivel de intenţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite