Medicii din Moldova recomandă şi  vaccinul CoronaVac: Într-o pandemie orice tip de vaccin este bun

Medicii din Moldova recomandă şi  vaccinul CoronaVac: Într-o pandemie orice tip de vaccin este bun

Medicii epidemiologi spun că nu există temei pentru scepticism în privinţa eficienţei vaccinului CoronaVac, produs de compania chineză Sinovac, pe care autorităţile intenţionează să-l procure, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit specialiştilor, în condiţiile Republicii Moldova, care se află într-o criză de vaccinuri, reticenţa oamenilor în privinţa unor seruri este nejustificată. Medicii spun că orice vaccin, agreat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este sigur şi eficient, prevenind cazurile de deces şi formele grave ale bolii.

Medicii spun că, deşi studiile arată o eficienţă de 60% a vaccinului CoronaVac după administrarea ambelor doze, ideea autorităţilor de a procura acest ser este una bună. Potrivit lor, vaccinul din China previne formele grave ale bolii, aceasta fiind şi prioritatea autorităţilor, de a reduce numărul de pacienţi aflaţi în stare gravă.

„Da, este adevărat, eficienţa acestui vaccin este de 60-63%, dar pentru comparaţie, eficienţa vaccinului antigripal este de 50% şi noi ne vaccinăm anual. Altceva este că cu gripa ne întâlnim de ani de zile şi avem deja o parţială imunitate colectivă. Rolul cel mai important al vaccinului este prevenirea formelor grave. În cazul vaccinării cu CoronaVac, riscul de a face o formă gravă este minim, iar formele medii şi uşoare scad până la 78%”, a spus ex-viceministrul Sănătăţii, Liliana Iaşan, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Mai mult, potrivit specialiştilor, în condiţiile unei concurenţe acerbe pe plan mondial în privinţa procurării vaccinurilor, Republica Moldova nu-şi permite luxul de a ignora oferta companiei chineze Sinovac.

„Atunci când suntem într-o pandemie, oricare vaccin este bun. Noi mai avem aşa gen de vaccin, este vorba de Sinopharm produs tot în China, cu care deja se vaccinează studenţii şi cadrul didactic de la Universitatea de Medicină. Ca şi celelalte vaccinuri şi acest vaccin este contraindicat persoanelor până la 18 ani şi persoanelor alergice la un component din cadrul acestui vaccin”, a spus medicul epidemiolog Luara Ţurcan.

Iniţial, autorităţile de la Chişinău au anunţat că iniţiază procedura de achiziţie a 400 de mii de doze de vaccin CoronaVac de la compania chineză Sinovac, ulterior s-a convenit asupra unui lot de doar 100 de mii de doze.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările