MAEIE, detalii cu privire la cei doi piloţi eliberaţi din Afganistan

MAEIE, detalii cu
privire la cei doi piloţi eliberaţi din Afganistan

FOTO IPN

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene menţionează că, după o săptămâna de solicitări oficiale către autorităţile ruse, delegaţia Republicii Moldova a identificat prin eforturi proprii locul aflării cetăţenilor moldoveni, Lionel Buruiană şi Mihai Crihan, eliberaţi din Afganistan, unde au fost ţinuţi ostateci din 2015.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deplasându-se la instituţia medicală din Moscova, după mai multe ore de tratative cu agenţii de securitate a unui ONG, oficialii moldoveni au obţinut permisul de a discuta cu ei doar pentru zece minute, transmite IPN.
 
Potrivit MAEIE, prezentându-se la faţa locului, „oficialii moldoveni au fost somaţi de agenţii de pază şi, doar după mai multe ore de tratative cu conducerea ONG-ului respectiv, au obţinut dreptul de a se vede cu cei doi moldoveni, respectând unele condiţii înaintate nefondat, care contravin dreptului internaţional şi bunului simţ – limitarea temelor de discuţii. Un subiect interzis categoric a fost cel privind perioada de când conaţionalii se află în spitalul respectiv”.
 
Înainte de a le fi asigurat accesul, paznicii au solicitat ca membrii delegaţiei să predea telefoanele şi orice alte dispozitive electronice, deşi cu doar câteva zile înainte restricţia respectivă a fost eliminată în raport cu mai multe persoane, inclusiv jurnalişti, care au fost admişi la cetăţenii moldoveni. „Semne mari te întrebare au trezit şi verificările minuţioase făcute în privinţa identităţii persoanelor din delegaţia moldovenească, formată din reprezentanţi ai MAEIE şi diplomaţi acreditaţi din cadrul ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Lucru făcut de paznicii, care spuneau că execută aceste atribuţii în numele unui ONG”, se menţionează într-un comunicat de presă al MAEIE.
 
Ministerul de Externe mai precizează că, din cauza timpului extrem de scurt petrecut cu cei doi cetăţeni moldoveni şi a interzicerii abordării unor subiecte, delegaţia guvernamentală nu a avut posibilitatea să facă o evaluare detaliată a situaţiei lor. Cadrul medical prezent în delegaţie a putut însă constata că starea de sănătate a celor doi cetăţeni permite transportarea lor imediată în Republica Moldova.
 
„În cadrul misiunii pe care delegaţia guvernamentală a avut-o la Moscova, finalizată cu această întâlnire de scurtă durată cu cei doi cetăţeni moldoveni, constatăm o serie de situaţii care generează o îngrijorare profundă privind modul în care sunt deţinuţi şi trataţi conaţionalii noştri, abordarea total netransparentă şi selectivă de colaborare a ONG-ului,  care-i deţine, cu reprezentanţii diferitor instituţii de stat din Republica Moldova. În special, ignorarea completă a adresărilor reprezentanţilor Guvernului, pe de o parte, şi îndeplinirea tuturor doleanţelor privind accesul la cei doi piloţi a unei persoane cu funcţie publică dintr-o altă instituţie de stat”, se mai spune în comunicat.
 
Pe 11 februarie, preşedintele Igor Dodon a anunţat într-un briefing de presă, că cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la un spital din Moscova, iar la sfârşitul săptămânii urmau să fie aduşi în Republica Moldova. Şeful statului a mai spus că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale. După briefing, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a scris pe o reţea de socializare că şeful statului şi-a dorit ca cei doi cetăţeni moldoveni să revină acasă doar în timpul campaniei electorale, acest lucru fiind folosit în mod cinic. Andrian Candu spune că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autorităţile moldovene au finalizat negocierile privind eliberarea, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Ulterior, Procuratura Generală a anunţat că va examina ultimele declaraţii expuse în spaţiul public despre implicarea unor forţe pentru a tergiversa procesul de eliberare a piloţilor moldoveni ţinuţi ostatici în Afganistan.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: