Joe Biden: „Eu și președintele Obama credem în succesul Republicii Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Statele Unite ale Americii aplaudă progresul pe care l-a făcut Moldova. Sunt aici pentru a vă felicita cu ocazia celor 20 de ani de independenţă şi să vă asigurăm de sprijinul nostru", a declarat vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, care se află într-o vizită la Chişinău. "Eu o să mă întorc", a adăugat adjunctul lui Obama.

ORA 16.00 Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, s-a întâlnit la Reşedinţa de Stat cu Presedintele interimar al ţării şi Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. În cadrul acestei întrevederi, demnitarul american a purtat discuţii şi cu deputații Mihai Ghimpu - președinte PL, Vladimir Plahotniuc - prim-vicepreședinte al Parlamentului, Liliana Palihovici - vicepreședinte al Parlamentului şi Mihai Godea - deputat PLDM.

ORA 14.40"Viitorul Transnistriei este în cadrul Republicii Moldova. Regiunea din stânga Nistrului a fost prea mult izolată. Negocierile în format oficial cu o agendă clară trebuie să înceapă cât mai curând", a declarat oficialul american despre regiunea separatistă.

"Schimbările politice sunt dificile, reformele pot fi şi mai dificile, dar trebuie să le faceţi", a adăugat Biden în discursul său.

Soţia lui Joe Biden a primit patru sticle de vin cadou la Cricova şi a semnat în cartea de oaspeţi

Libertatea pluteşte în aer

ORA 14.25 Vicepreşedintele american Joseph Biden se adresează poporului din Republica Moldova. „Statele Unite vor susţine cu hotărâre alegerea Moldovei de a merge pe calea democraţiei. Libertatea pluteşte în aer acum în întreaga lume. Mai multe naţiuni luptă în prezent pentru a trăi în libertate. Sunt la Chişinău pentru a saluta succesele voastre pe calea reformelor. Aţi demonstrat că tranziţia spre democraţie poate fi paşnică. Preşedintele Obama şi poporul american susţin eforturile Moldovei pe calea democraţiei", a declarat oficialul american.

image

Foto: În timp ce oficialul american se adresa moldovenilor, mai mulţi lunetişti supavegheau scuarul Teatrului de Operă şi Balet/ Eduard Bâzgu

"America va susţine rezolvarea diferenduului transnistrean respectând integritatea Republicii Moldova. Viitorul Transnistriei este în cadrul Moldovei, într-o perspectivă europeană. În următorii 5 ani SUA va acorda asistenţă în valoare de 262 milioane dolari pentru dezvoltarea Moldovei. O Moldova de succes este o provocare pe care trebuie s-o abordaţi cu detrminarea că puteţi reuşi. Liderii voştri sunt hotărâţi să realizeze aceste planuri. Meritaţi să fiţi în Uniunea Europeană “, a mai spus Joseph Biden.

image

Foto: Câteva mii de tineri l-au întâpinat pe Biden pe tot traseu/ Eduard Bâzgu

ORA 14.05 Vlad Filat ţine un discurs în faţa miilor de moldoveni din piaţă. Acesta declară că vizita oficialului american este una istorică pentru Republica Moldova. „Moldova s-a angajat pe calea democraţiei şi libertăţii“, a spus acesta. Vlad Filat a mulţumit SUA pentru asistenţa financiară acordată ţării noastre pe parcursul ultimilor 20 de ani. „Împărtăşim aceleaşi valori - democraţia, libertatea, respectarea drepturilor omului, precum şi solidaritatea“, a declarat premierul Moldovei. „Moldova îţi doreşte să devină ţară membră a Uniunii Europene, urmând modelul american, precum şi a ţărilor din UE. Moldova transmite următorul mesaj lumii întregi - cetăţenii moldoveni au ales definitiv calea democraţiei“, a spus premierul moldovean.

ORA 14.00 Joe Biden şi Vlad Filat au urcat pe scena din scuarul Teatrului de Operă și Balet din Chișinău.

ORA 13.45 Convoiul oficial al vicepreședintelui SUA Joe Biden a ajuns în scuarul Teatrului de Operă și Balet din Chișinău.

image

Foto: Întâlnirea bilaterală la Reşedinţa de Stat

ORA 13.40 După briefingul de presă de la reședința de stat, vicepreședintele american Joe Biden a servit masa. Oaspetele nu s-a atins de bucatele moldovenești, preferând în schimb meniul american pe care staff-ul său i l-a adus la Chişinău.

Minunea Cricovei

ORA 13.37 „Minunea Cricovei reflectă căldura și vitalitatea oamenilor din Republica Moldova", a scris soția vicepreședintelui american, Jill Biden, în cartea de onoare a Complexul vinicol „Cricova". Ea a mai mărturisit faptul că a fost foarte impresionată de primirea făcută de oficialitățile moldovenești, la sosirea pe Aeroportul Internațional din Chișinău.

ORA 13.20 „Vremea însorită din Chișinău arată ca și când ar fi fost comandată pentru evenimentul de astăzi. Americanii sunt deprinși cu vremea frumoasă din Miami, așa că se vor simți foarte bine în Republica Moldova", a declarat președintele onorific al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, proaspăt sosit în scuarul din fața Teatrului de Operă și Balet.

ORA 12.49 Măsuri de maximă securitate în centrul Chișinăului. Pe acoperișul Teatrului Național de Operă și Balet sunt cel puțin trei lunetiști care supraveghează scuarul unde Joe Biden se va adresa moldovenilor.

ORA 12.38 Aglomerație în centrul Chișinăului. Mii de oameni așteaptă să treacă de filtrele de securitate ale forțelor de ordine moldovenești și americane. Toate locurile din scuarul din fața Teatrului de Operă și Balet au fost ocupate. Agenții de pază nu mai permit accesul în zona amenajată pentru speech-ul vicepreședintelui Joe Biden.

ORA 12.20 Soţia vicepreşedintelui SUA, Jill Biden, însoţită de nepoata Finnegan, precum şi de soţia premierului Moldovei, Sanda Filat şi fiica acesteia Iustina, a sosit la Cricova. Din cortegiu fac parte 7 automobile. Jill Biden este îmbrăcată într-un palton de culoare roşie, iar Sanda Filat într-unul de culoare neagră.

image

Foto: Joe Biden la Chișinău. Vicepreședintele SUA a aterizat pe Aeroportul Internațional din Chișinău astăzi, la ora 11.15

ORA 12.00 În scuarul din faţa Teatrului de Operă şi Balet este instalată o scenă, unde, la ora 14.00, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, se va adresa moldovenilor cu un mesaj. În acest spaţiu în prezent se află câteva mii de oameni care flutură drapele ale Republicii Moldova şi SUA. Pe faţada Teatrului sunt arborate doua drapele uriaşe ale celor două ţări. Perimetrul este împrejmuit cu un gard de sârmă înalt de doi metri. Acolo are loc acum un concert susţinut de artiştii autohtoni. Pentru a asista la concert, doritorii urmează să treacă 6 filtre de control.

ORA 11.55  La Vinăria Cricova totul este pregătit pentru vizita soţiei vicepreşedintelui american, Jill şi a nepoatei sale, însoţite de soţia premierului moldovean Sanda Filat cu fiica Iustina. Directorul Cricova, Valentin Bodiu, a spus că a pregătit un cadou frumos pentru doamna Biden - patru sticle de vin în cutie de lemn, testate minuţios la laborator şi îmbuteliate ieri - Cabernet Sauvignon, Cagor, Codru şi Zeus. Cel mai vechi vin este din 1968 şi cel mai nou din 2001. „Jill Biden este pasionată de vinuri, îi plac în special cele roşii, are şi o colecţie de vinuri acasă. Sper că acest dar din Moldova va completa colecţia. Este trist că nu va veni la Cricova şi Joseph Biden“, a declarat Valentin Bodiu. Oaspeţii vor face o vizită în vestitele crame. Programul nu prevede şi o degustare.

ORA 11.45 Delegaţia americană a sosit la Reşedinţa de Stat din centrul Chişinăului, unde Joseph Biden va avea o întrevedere de o oră cu prim-ministrul Vlad Filat, la invitaţia căruia a venit în Moldova.

ORA 11.30 Cortegiul oficial, compus din circa 50 de automobile, se îndreapta spre Reşedinţa de Stat din centrul Capitalei. Peste 200 de jurnalişti au relatat de la faţa locului despre sosirea vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, la Chişinău

ORA 11.18 Oaspetele american a fost întâmpinat de Premierul Vlad Filat, însoţit de soţia Sanda şi fiica Iustina, Ministrul de Externe Iurie Leancă, precum şi de Ambasadorul SUA la Chişinău, Asif J. Chaudhry

ORA 11.07 Avionul lui Joe Biden a aterizat pe Aeroportul Internațional din Chișinău.

ORA 10.56 Pe Aeroportul Internațional din Chișinău a aterizat un avion american cu noi echipamente de securitate.

ORA 10.47 Centrul Chișinăului este blocat de la ora 07.00 şi sute de oameni aşteaptă să ajungă spre scuarul Teatrykyu de Operă şi Balet. În intersecțiile de pe bulevardul Dacia sunt deja sute de elevi cu steaguri ale SUA.

Liderii principalelor partide politice speră că după evenimentul de azi Moldova va fi sprijinită mai mult de Statele Unite, iar relaţiile dintre ţările noastre vor cunoaşte o ascensiune. Chiar şi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, îşi pune mari speranţe în turneul lui Joe Biden, care se încheie în ţara noastră.

„Poate cei care se vor întâlniri cu vicepreşedintele american vor fi mai îndrăzneţi şi vor pune în capul mesei probleme ce ţin de locul Moldovei în spaţiul european", a declarat Voronin. Fostul preşedinte comunist îşi doreşte relaţii bilaterale mai accelerate şi pe mai multe dimensiuni.


DISCURS ÎN AER LIBER

Oficialul american se va întâlni cu premierul Vlad Filat şi cu preşedintele interimar Marian Lupu, iar la ora 14.00 va ţine un discurs în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, în faţa a câteva mii de oameni, verficaţi minuţios în prealabil. Partea americană nu a dezvăluit ce anume le va spune cetăţenilor moldoveni Joe Biden.

Potrivit prim-ministrului Vlad Filat, discuţiile vor viza relaţiile bilaterale moldo-americane, reglementarea conflictului trasnistrean, dar şi procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

„Cu certitudine, după această vizită Republica Moldova va avea un sprijin şi mai puternic din partea celei mai influente ţări din lume", a declarat premierul Vlad Filat.
Preşedintele interimar Marian Lupu speră într-o dinamizare a reglementării transnistrene după venirea înaltului demnitar de la Casa Albă.


„SUA ÎNTOTDEAUNA NE-AU SUSŢINUT"

„Sper foarte mult că această vizită va oferi o continuitate pentru acţiunile politice, sper într-o contribuţie la rezolvarea unor probleme regionale importante pentru Republica Moldova", a mai spus Lupu.

La rândul său, ex-preşedintele Mihai Ghimpu, apreciază venirea lui Joe Biden drept una „cricială" pentru moldoveni. „Biden nu vine pentru Ghimpu, Filat sau Lupu, ci pentru cetăţenii moldoveni, vine să ne ajute să ne debarasăm de tot ce este vechi şi putred şi să avem o democraţie adevărată", a menţionat Mihai Ghimpu.

Şi primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, vorbeşte despre o vizită istorică pentru ţara noastră. „Din 1992, factorul american este binevenit în Republica Moldova. Statele Unite întotdeauna ne-au susţinut, încercând să influenţeze partea rusă în problema transnistreană", a remarcat Mircea Snegur.

Primul preşedinte şi-a amintit de turneul similar al Secretarului de Stat, James Baker, din februarie 1992. Peste opt zile de la acea vizită, Mircea Snegur a fost primit la Casa Albă de preşedintele George Bush senior.


MĂSURI DE SECURITATE

Autorităţile ne sugerează să evităm astăzi centrul Capitalei, dar şi arterele principale pe care va trece coloana oficială. De asemenea, nu vă luaţi genţi mari, deoarece riscaţi să fiţi verificat de ofiţerii de securitate care vor fi peste tot în centru.

Autorul resetării relaţiilor cu Rusia

Vicepreşedintele american Joe Biden este cunoscut şi ca autorul restartării relaţiilor cu Rusia. În 2009, în cadrul Conferinţei de securitate desfăşurată la München, Germania, acesta a spus că SUA nu va recunoaşte ca vreo naţiune să aibă sfere de influenţă.

„Vom rămâne la punctul nostru de vedere că statele suverane au dreptul de a lua propriile decizii şi să aleagă singure alianţele", a declarat atunci Biden. De cealaltă parte, Moscova a devenit reticientă când a văzut că resetarea relaţiilor dintre cele două puteri nu a însemnat eliminarea expansiunii NATO.

În acelaşi an, vicepreşedintele SUA a vizitat România. Atunci, oficialul a declarat că România poate conduce Republica Moldova, Georgia şi Ucraina pe calea spre democraţie. „România este un exemplu bun. Acum 20 de ani, ţările din Europa Centrală au schimbat cursul istoriei şi au direcţionat-o spre o lume nouă. Nu credeam că aveţi mari şanse", a specificat Biden.


Doamnele vor merge la Cricova

Sanda Filat, soţia premierului şi fiica acestora, Iustina, îl vor însoţi pe Vlad Filat la aeroport, dar şi în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. În timp ce premierul va avea întrevedere bilaterală cu oaspetele american, acestea vor ţine companie soţiei reprezentantului Casei Albe, Dr. Jill Biden, şi nepoatei acestora, Finnegan, în beciurile de la Cricova.

Serviciul de presă al Guvernului a comunicat că premierul a ales personal cadoul pentru Joe Biden, dar a refuzat să precizeze ce anume îi va dărui. În acelaşi timp, Sanda Filat, soţia premierului, a afirmat că şi Iustina a pregătit un cadou special pentru nepoata lui Biden.

Soţia premierului a spus că va discuta cu Jill Biden despre situaţia femeilor din Moldova, problemele umanitare cum ar fi cancerul la sân, dar şi despre meseria de dascăl pe care au profesat-o.


INTERVIU. Angajament strategic pentru Moldova

FOTO: Igor Munteanu, ambasadorul Republicii Moldova în SUA

image

Adevărul: Dle ambasador, care este importanţa vizitei vicepreşedintelui SUA la Chişinău?

Igor Munteanu, ambasadorul Republicii Moldova în SUA: Marchează progresul relaţiilor moldo-americane, având şi valoare simbolică, legată de aniversarea a 20-a de la declararea independenţei Moldovei. Contează ca lumea occidentală să observe progresele pe care le-am făcut în ultimii doi ani, pentru a trece la o etapă mai avansată. În dialogul consistent cu UE urmărim integrarea, iar pe planul relaţiilor bilaterale cu Statele Unite sperăm să progresăm spre un angajament strategic al SUA pentru Moldova.

De ce o supraputere este interesată de o ţară micuţă confruntată cu multe probleme?

SUA nu face discriminări atunci când evaluează potenţialul ţărilor. Moldova contează în acest moment graţie evoluţiei democratice şi a schimbărilor de sistem pe care le-a înregistrat. Este o istorie de succes în Parteneriatul Estic şi poate fi un exemplu şi pentru alte ţări. Vizita confirmă şi atenţia pe care SUA o manifestă faţă de regiune. Pentru noi contează nu doar valoarea asistenţei primite de la Washington, vrem să aducem proiecte şi tehnologii moderne.

Să ne aşteptăm şi la o implicare mai activă a SUA în problema transnistreană?

Reglementarea transnistreană este prioritatea internă a Republicii Moldova. Este evident însă că avem în continuare nevoie de sprijinul SUA, la fel ca şi al UE. Acest sprijin se manifestă în participarea activă în formatul de negocieri 5+2, SUA insistând pe respectarea strictă a principiilor de suveranitate şi integritate teritorială a Moldovei.


Liderii de la Tiraspol, alarmaţi

Liderii separatişti sunt îngrijoraţi de faptul că înaltul oficialul american nu va merge în vizită şi la Tiraspol, ci doar la Chişinău, unde ar putea să-şi formeze o opinie unilaterală despre conflictul transnistrean. Despre acest lucru a vorbit aşa-zisul ministru de externe al republicii fantome, Vladimir Iastrebciak, într-un interviu pentru agenţia Regnum.

„Chiar dacă Joe Biden va vizita şi alte ţări ca Federaţia Rusă, ar fi preferabil ca poziţia părţii transnistrene să fie auzită din prima sursă. Dacă vicepreşedintele american nu vrea să viziteze Tiraspolul, capitala republicii nerecunoscute, atunci nimic nu-l împiedică să se întâlnească cu reprezentanţii Transnistriei ca parte a conflictului", a declarat Iastrebciak.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite