GALERIE FOTO Călătorie în timp la Soroca
0
Ţiganii, cetatea şi piatra de Cosăuţi sunt primele trei lucruri care ne vin în minte atunci când rostim denumirea acestui oraş. Numai că Soroca înseamnă mult mai mult. E o localitate simpatică, cu aer de interbelic, şi un focar de românism, chiar dacă este condusă astăzi de un primar comunist.
Există locuri în lumea asta în care odată ajuns te umpli de energie pentru multă vreme, în ciuda faptului că eşti pe drumuri de mai mult de 12 ore şi rupt de oboseală. Soroca de pe malul Nistrului este unul dintre aceste colţuri. Dar înainte de a porni la drum, trebuie să ştiţi că pentru a-ţi încărca bateriile nu e suficient doar să vizitezi cetatea lui Ştefan. Noi vă recomandăm următorul traseu, cu sugestia că este neapărat necesar să interacţionaţi cu sorocenii, pentru că parte din energie o veţi lua-o de la ei.
O excursie la Soroca trebuie să înceapă cu o panoramă a oraşului şi a Nistrului, care şerpuieşte agitat printre stânci şi păduri. Unul dintre aceste locuri, special amenajate, este cel de la Lumânarea Recunoştinţei, cunoscut în popor şi ca lumânarea lui Ion Druţă, autorul ideii. Ca să ajungi la acest monument, ridicat în 2004, în cinstea tuturor eroilor necunoscuţi, trebuie să urci 658 de trepte. Există şi un alt drum pentru cei care vor să ajungă cu maşina. Noi însă vă recomandăm să urcaţi pe jos, doar astfel aveţi posibilitatea să descoperiţi peisajele unice.
Primul popas, la muzeul oraşului
După ce vă trageţi sufletul, pregătiţi-vă să descoperiţi în oraşul de jos o aşezare urbană cochetă cu o încărcătură istorică deosebită. Primul popas trebuie să-l faceţi la Muzeul de Istorie şi Etnografie, care datează din perioada interbelică şi conţine peste 30.000 de exponate. Aici veţi obţine informaţii generale despre zona de nord a Basarabiei, începând cu portul şi obiceiurile localnicilor, până la meşteşugurile tradiţionale şi componenţa etnică a urbei.
În prima sală din muzeu se află o galerie, unde expun pictorii locali şi sunt organizate expoziţii temporare. În cea de-a doua puteţi admira o colecţie de icoane vechi. Pe stânga veţi observa sala animalelor şi a păsărilor împăiate, piese foarte îndrăgite de copii. Mergeţi tot în faţă şi veţi afla cum se prelucra pe vremuri lemnul, răchita, viţa de vie şi fierul, cum se lucra ceramica. Multe dintre piesele din fier din muzeu au fost meşterite de strămoşii ţiganilor fierari, care astăzi şi-au înălţat palate pe dealul Sorocii, case pentru care au devenit celebri în lume. Nu sunt singurele obiecte de aici care poartă amprenta acestei comunităţi.
Elena Revenco ne arată cel mai vechi covor din muzeu/ FOTO Dumitru Goncear
Obiecte dispărute din gospodăria ţărănească
„Avem în colecţie două oale din cultura Cerneahov, (n.r. secolele III-IV e.n.), dar care s-au spart între timp. Acum trebuie să le ducem la Chişinău la restaurare“, ne spune muzeograful Elena Revenco, după care ne arată o râşniţă specială de prelurare a hriştii şi a mălaiului, dar şi alte obiecte de uz casnic. Fiecare piesă de muzeu are istoria ei. De exemplu, aflăm că un călcător era de mare ajutor pentru femei. După ce acestea terminau de spălat rufele la râu, le învârteau în jurul călcătorului şi le băteau de pietre, astfel netezându-le.
Alături, în Casa Mare, pereţii sunt acoperiţi de scoarţe vechi de sute de ani, iar un perete e dedicat sunducului cu zestre şi „sovcei“, un alt colţ – mobilei împletite din răchită, specifică zonei. Aici veţi găsi şi un război de ţesut cu toate ustensilele necesare. Muzeografa povesteşte că multe din covoare au fost achiziţionate de la ţigani, care pe vremuri colindau toate satele şi ofereau la schimb diverse obiecte. „Atunci le-au «cumpărat», iar azi nu mai au nevoie de ele şi ni le vând nouă“, mai spune Elena Revenco.
Cele mai vechi şi valoroase piese
Cele mai vechi piese datează din paleolitic, dar cea mai valoroasă este un număr al ziarului „Basarabia“ din 1906, spune Nicolae Bulat, directorul muzeului din Soroca. „Este prima gazetă în limba română editată în Basarabia, e adevărat, cu caractere chirilice, iar director a fost soroceanul nostru Emanuil Gavriliţă“, afirmă Bulat. Şeful muzeului recunoaşte însă că atât ziarul, cât şi alte piese valoroase nu sunt accesibile publicului. Din cauza lipsei unor condiţii adecvate, dar şi a gradului scăzut de securitate, acestea sunt ţinute în seifuri. Poate când veţi vizita dumneavoastră muzeul veţi avea noroc să vedeţi toate piesele.
Nu vă grăbiţi însă să părăsiţi clădirea, admiraţi-o pe dinafară. Imobilul în care se află muzeul, dar şi cel de alături, vechiul sediu, au peste 100 de ani şi au fost farmacie şi birou de avocaţi pe vremuri.
Cetatea, simbol al Republicii Moldova
Următorul punct din itinerar este cetatea, singura fortăreaţă care se află pe teritoriul Republicii Moldova controlat de autorităţile constituţionale.
În aceste zile, în Cetatea Soroca se desfăşoară săpături arheologice, aşa că aţi putea vedea mulţi istorici sau studenţi la Istorie săpând şanţuri lângă ziduri. În cel mult un an, fortăreaţa medievală va avea un alt aspect, fiind restaurată pe bani europeni. „Aici priveliştea Nistrului e foarte frumoasă, iar cetatea este unică în Moldova“, ne spune Maria Mileac, studentă în anul IV la Universitatea „Ion Creangă“, una dintre tinerele care participă la expediţie.
Magnet pentru turişti
Să nu vă mire dacă veţi întâlni mulţi turişti străini, de toate neamurile. Este unul dintre cele mai vizitate monumente din ţară, în ciuda drumurilor proaste din regiune. Andrea Sindelrrova din Cehia a intrat în cetate împreună cu cinci colegi motociclişti. Fac turul Europei de Est în zece zile şi erau în trecere pe la noi. „Aveţi nişte gropi extraordinare! Parcă mergi călare pe cal, nu pe motocicletă“, ne spune tânăra.
„Cetatea e faină, plină de istorie. Nistrul e foarte frumos. Îmi place la Soroca şi amestecul de culturi – ruşi, ţigani, români şi ucraineni. Partea proastă e că oraşul nu e iluminat şi e mizerie prin unele cartiere“, susţine Cristian Csorba, maghiar de la Oradea căsătorit cu o soroceancă.
Descoperirile arheologilor
Istoricii susţin că fortăreaţa de piatră datează de pe timpul domnitorului Ştefan cel Mare şi până a fi zidită în forma actuală ar fi existat o cetate de lemn şi pământ. Săpăturile i-au ajutat să dea de şanţul fortificaţiei de lemn şi pământ. „Încercăm să aflăm cine a construit cetatea de lemn şi pământ, cea care a precedat-o pe cea de piatră. Putea să fie acelaşi Ştefan cel Mare, pentru că găsim în cetatea de lemn şi pământ foarte multe ghiulele. Or, ştim că artileria apare la noi, în Ţările Române, către sfârşitul secolului al XIV-lea“, povesteşte Ion Tentiuc, şeful de şantier.
De asemenea, arheologii vor studia diferite straturi de pământ şi de mortar de pe ziduri, pentru a oferi date cât mai aproapiate arhitecţilor, care vor restaura monumentul. „În etapa a doua de restaurare, probabil, vom mai efectua săpături în partea de sud a cetăţii, extramuros. Acolo exista un cimitir şi o biserică medievală, am vrea să le găsim“, adaugă specialistul.
Monede moldoveneşti de la 1500
Pe lângă şanţul vechii fortăreţe de pamânt şi lemn, arheologii au mai găsit la intrarea în cetate monede medievale moldoveneşti din timpul lui Ştefăniţă al IV-lea, nepotul lui Ştefan cel Mare (care a domnit între 1517-1527) şi din timpul lui Bogdan al III-lea (care a domnit între 1504-1517). „Anterior s-au găsit monede din acea perioadă ale imperiului otoman, ale imperiului rus şi poloneze, nu şi moldoveneşti“, afirmă arheologul Ion Tentiuc.
Poveşti captivante cu războaie şi domnitori
În cetate veţi întâlni cel mai bun ghid din ţară, care îi captivează pe toţi turiştii, indiferent de vârstă, cu poveştile despre războaie, domnitori sau despre atracţiile turistice din zonă. După o primă excursie la cetate, veţi dori să reveniţi de multe ori, iar asta se datorează în mare măsură lui Nicolae Bulat, care este o enciclopedie. Şi el se amuză de faima pe care o are. „Doi ani în urmă am fost cu prietenii la Cetatea Neamţ. Ghizii de acolo mi-au spus că au auzit că la Soroca este unul despre care toată lumea vorbeşte: Toţi care se duceau la Neamţ vorbeau de el. Eu i-am zis că pot să-i facă cunoştinţa cu el, că e în grupul nostru. Când i-am spus că stă în faţa lui, m-a luat şi m-a dus să scriu câteva cuvinte în cartea de oaspeţi“, se amuză directorul muzeului de la Soroca, instituţie ce include şi fortăreaţa.
La pas prin Soroca interbelică
Oraşul de pe malul Nistrului are multe clădiri ridicate acum o sută şi mai bine de ani şi foarte multe parcuri. O parte dintre colegiile şi şcolile de astăzi se află în sediile liceelor din România interbelică. De exemplu, Colegiul Pedagogic îşi are sediul în fostul liceu de fete „Domniţa Ruxanda“, despre care se spune că a fost dintre cele mai puternice din Basarabia; Colegiul Tehnic se află în locul fostului Liceu Tehnic.
„Cetatea este simbolul oraşului, ea ne aduce aminte că de aici începe România“, spune Ana Bejan, fostul prefect de Soroca. Ea le recomandă tuturor moldovenilor să viziteze cel puţin o dată în viaţa Soroca: „E un oraş plin de istorie, pe vremuri a fost un centru cultural însemnat. Să nu uităm că printre primii basarabeni care au cerut Unirea Basarabiei cu România la 1918 au fost sorocenii“.
Biserica românească „Sfinţii Martiri Brâncovineni“ de la Soroca/ FOTO Dumitru Goncear
Bijuteria maramureşeană
De câteva luni, la Soroca funcţionează Biserica românească „Sfinţii Martiri Brâncovineni“, un locaş în stil maramureşean. Biserica nu este finisată, dar deja este deosebită. Chiar dacă ţine de Mitropolia Basarabiei, uşile ei sunt deschise pentru oricine. Aici vă veţi găsi liniştea sufletească şi veţi primi poveţe utile de la un preot tânăr şi simpatic pe nume Sorin Huluţa. „Încercăm să ţinem flacăra românismului aprinsă“, spune cu modestie parohul. Pe 16 august, biserica îşi va prăznui pentru prima dată hramul, un motiv în plus pentru a o vizita.
În „ţara“ pietrei albe
Dacă doriţi să vedeţi ce înseamnă piatra de Cosăuţi, aveţi de parcurs 7 kilometri până în localitate. Chiar la intrare, pe stânga, veţi vedea atelierele cioplitorilor. Un pont însă: nu vă speriaţi de zecile de morminte funerare, este marfa care se vinde ca pâinea caldă.
Tradiţie reînviată după 1990
Zeci de meşteri taie bolovanii, îi şlefuiesc sau îi cioplesc. Piatra este albă şi moale, parcă e cretă. Căderea Uniunii Sovietice a însemnat şi reînvierea tradiţiei de a prelucra piatra la Cosăuţi, povesteşte Ion Lozan, primul meşter care a plecat din colhoz pentru a ciopli piatră. „În 1987 am început, umblam pe la moşnegii care cunoşteau tehnica. Soţia numai mi-a spus: «Să nu te văd cu pietre acas㻓, îşi aminteşte bărbatul.
Cioplitor în piatră la Cosăuţi, Soroca/ FOTO Dumitru Goncear
Aşa şi-a făcut atelier la marginea satului, iar în cele două decenii a transmis meşteşugul la sute de discipoli. Cu timpul unii şi-au deschis afacerile lor, tot la margine de stat, iar alţii au plecat în lume şi sunt astăzi restauratori de monumente de patrimoniu în Spania şi în Italia.
Ion Lozan mai afirmă că cel puţin 60 de bărbaţi din Cosăuţi îşi câştigă existenţa la cioplitul pietrei. Unii dintre ei o fac de placere, fiind angajaţi în altă parte. „Eu am făcut Agronomie, am fost inginer zootehnician, dar am ceva în sânge de la strămoşi“, adaugă Ion Lozan, preşedintele ONG-ului „Regele pietrei“.
La Cosăuţi mai puteţi vizita mănăstirea, care se află într-un loc pitoresc, şi o şcoală ce datează din 1896.
Se încarcă comentariile...
