Rusia a simplificat procedura de acordare a cetăţeniei pentru vorbitorii de rusă şi pentru locuitorii fostei Uniuni Sovietice

Rusia a simplificat procedura de acordare a cetăţeniei pentru vorbitorii de rusă şi pentru locuitorii fostei Uniuni Sovietice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin FOTO Reuters

Vladimir Putin a semnat legea cu privire la simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei Federaţiei Ruse vorbitorilor de limbă rusă şi pentru cei care au locuit sau locuiesc încă în interiorul graniţelor fostei Uniuni Sovietice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documentul adoptat de către Duma de Stat (Parlamentul rus) la 4 aprilie 2014 stabileşte o procedură simplificată pentru acordarea cetăţeniei Federaţiei Ruse, în cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor vorbitorii de limbă rusă sau ai celor care trăiesc în prezent sau au locuit în interiorul vechilor graniţe ale URSS, anunţă portalul kremlin.ru

Noua lege prevede şi faptul că persoanele respective pot dobândi cetăţenia rusă fără a se conforma cu cerinţele referitoare la perioada de reşedinţă pe teritoriul Rusiei şi fără existenţa unui permis de şedere. Cei care aplică pentru obţinerea cetăţeniei ruse vor fi intervievaţi de o comisie specială în faţa căreia vor trebui să-şi demonstreze fluenţa în limba rusă, scrie Ria Novosti.

Totuşi, pentru a obţine cetăţenia rusă trebuie mai întâi renunţe la cea pe care o deţin în momentul aplicării.

Anterior, Vladimir Putin a semnat o lege în conformitate cu care migranţii ce muncesc în Rusia, cu excepţia specialiştilor cu înaltă calificare, vor fi obligaţi să susţină examene la limba rusă. 

Potrivit agenţiei Reuters, modificările operate legii privind cetăţenia rusă urmează anexării peninsulei Crimeea de Rusia şi creşterii tensiunilor în estul Ucrainei, zonă în care trăieşte o numeroasă comunitate rusă. Încă de atunci, analiştii internaţionali au atras atenţia asupra discursului lui Putin, care se referea constant la necesitatea protejării populaţiei de limbă rusă din afara graniţelor ţării sale. 

În timpul adresării sale către naţiune, liderul de la Kremlin a apreciat că ieşirea din criza cu care se confruntă Ucraina depinde de garanţiile care vor putea fi date pentru ca drepturile populaţiei rusofone să fie respectate în estul ţării.

„Problema nu este de a şti ce se va produce mai întâi — un referendum privind descentralizarea şi federalismul după alegeri sau înainte de alegerile prezidenţiale. Problema este legată de garanţiile privind drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ruşi şi rusofoni din sud-estul Ucrainei'', a adăugat Vladimir Putin, în timpul maratonului televizat de joi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: