Elveţia a preluat preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Cine este reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea transnistreană

Elveţia a preluat preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa. Cine este reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea transnistreană

Elveţia a preluat preşedinţia OSCE FOTO:osce.org

Elveţia a preluat astăzi, de la Ucraina, preşedinţia anuală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cu sediul la Viena.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Elveţia vrea să aibă o contribuţie concretă la promovarea securităţii şi stabilităţii, îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi consolidarea capacităţii OSCE de a acţiona“, se menţionează într-un mesaj oficial adresat de către ministrul elveţian de externe, Didier Burkhalter, publicat pe pagina oficială a OSCE.

Evidenţiind laitmotivul preşedinţiei elveţiene, „crearea unei comunităţi sigure pentru beneficiul tuturor“, el a subliniat că OSCE  „se axează pe securitatea comună furnizată de toţi şi pentru toţi - de toate ţările pentru toate ţările, de toţi oamenii pentru toţi oamenii“, se menţionează în mesajul oficialului elveţian.

El a menţionat că pe perioada mandatului în cadrul preşedinţiei OSCE, Elveţia va lucra asupra asigurării punerii în aplicare a angajamentelor existente în dimensiunea umană, se va concentra pe combaterea torturii, respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, promovarea alegerilor democratice, precum şi consolidarea statului de drept în combaterea terorismului. Activităţi de combatere a ameninţărilor transnaţionale, în general, şi de pregătire în caz de dezastre naturale sunt, de asemenea, pe ordinea de zi.

Radojko Bogojević, reprezentantul special pentru reglementarea transnistreană

Totodată, Didier Burkhalter a spus că a numit reprezentanţii speciali pentru regiunile prioritare: ambasadorul Gerhard Stoudmann - pentru Balcanii de Vest şi ambasadorul Angelo Gnaedinger -pentru Caucazul de Sud. Ambasadorul Radojko Bogojević din Serbia va fi reprezentantul special al preşedinţiei OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană.

În 2015, preşedinţia organizaţiei va fi preluată de Serbia. De altfel, una din priorităţile regionale ale preşedinţiei elveţiene este realizarea păcii în Balcani, îndeosebi reglementarea relaţiilor între Belgrad şi Pristina. „Progresul poate fi realizat numai pas cu pas, şi din acest motiv preţuim posibilitatea de a contribui la continuitatea Organizaţiei. Sper că instrumentele unei preşedinţii consecutive Elveţia-Serbia, cum ar fi un plan de lucru comun va deveni un model pentru următoarele preşedinţiile“, a spus oficialul.

„Politica bună este întotdeauna în serviciul poporului. Elveţia va lucra îndeaproape atât cu reprezentanţii societăţii civile cât şi cu tinerii“, a concluzionat oficialul. Ministrul de Externe al Elveţiei va prezenta priorităţile ţării sale Consiliului Permanent al OSCE de la Viena pe 16 ianuarie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: