Deţinătorii de pârloage, ameninţaţi cu amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care nu-şi lucrează pământurile vor trebui să plătească anual câte 600-1.000 de lei la hectar în bugetul statului, potrivit unui proiect legislativ elaborat de Ministerul Agriculturii.

Autorităţile vor să introducă o taxă nouă în agricultură, cea de igienizare a terenurilor nelucrate. Şi asta pentru că mii de hectare de pământ agricol stau pârloagă şi nu aduc venituri nici statului şi nici proprietarilor, provocând însă pagube imense altor producători.

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Funciar şi a Codului Contravenţional, elaborat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), deţinătorii de terenuri vor fi obligaţi „să efectueze acţiuni tehnologice de igienizare a terenului, astfel încât să preîntâmpine înmulţirea şi răspîndirea buruienilor, bolilor şi organismelor dăunătoare plantelor agricole".

Angela Velicu, şefa Direcţiei îmbunătăţiri financiare şi fond funciar din cadrul MAIA spune că pentru nerespectarea acestor obligaţiuni, în primul an de constatare a încălcări, va fi aplicată o amendă de 600 de lei la hectar. În al doilea an, amenda va fi de 800 de lei, iar în cazul în care pământurile vor rămâne nelucrate trei ani la rând sancţiunea va creşte la o mie de lei.

Sursă de venit pentru buget

Dacă proiectul va fi aprobat, ar putea deveni o sursă bună de completare a bugetului de stat. Un simplu calcul arată că doar în primul an de aplicare ar putea fi adunate pe această cale circa 120 de milioane de lei. Or, anula rămân pârloagă aproximativ 200.000 de hectare de terenuri agricole. În al doilea an suma ar putea creşte la 160 de milioane de lei, iar în al treilea poate ajunge la 200 de milioane.

Vor fi şi alte beneficii. Sancţiunile îi vor determina pe proprietari să-şi cultive terenurile, care, lăsate pârloagă, au devenit o sursă de buruieni, boli şi paraziţi pentru culturile agricole de pe pământurile lucrate. „Uitaţi-vă, chiar aici, în mijlocul lanului, alături de semănăturile noastre, stau în paragină vreo 30 de ari. E o răsadniţă de cornuţi!", se plânge Isaia Braghiş, preşedintele Asociaţiei de gospodării ţărăneşti „Speranţa" din comuna Grătieşti de lângă Capitală. Fermierul împrâştia cu tractorul îngrăşăminte pe câmpul semănat cu grâu şi nu-şi ascundea nemulţumirea. „Nişte bancheri de la Chişinău au cumpărat terenul şi nu-l lucrează, dar nici nouă nu ne dau voie", se revoltă agricultorul.

Vasile Pojoga, directorul Institutului de Fitotehnie „Porumbeni", susţine că statul nu are o politică coerentă în acest domeniu. „Toţi spun că pământul este principala bogăţie a ţării. Dar cu atitudinea pe care o avem, degrabă nu vom mai rămâne nimic din bogăţie", spune Pojoga. „Proprietarii ar trebui lipsiţi de pământ dacă nu-l lucrează doi-trei", adaugă bărbatul.

Aceşti oameni vor trebui să decidă: ori îşi lucrează terenul, ori îl vând, ori îl dau altcuiva.

Vasile Bumacov
Ministrul Agriculturii

Statul, în loc să caute o soluţie la problemele existente, creează o nouă problemă pentru ţărani.

Viorel Chivriga
Economist

„Probleme noi pentru ţărani“

Autorităţile afirmă că nelucrarea terenurilor a devenit o problemă ce împiedică funcţionarea pieţei funciare, limitează atragerea investiţiilor şi dezvoltarea zonelor rurale competitive.

Economistul Viorel Chivriga afirmă că, deşi există o asemenea problemă, soluţia aleasă de autorităţi nu este cea mai bună. „Mulţi dintre cei care nu-şi lucrează pământurile sunt persoane în vârstă, iar alţii au fost nevoiţi să plece la muncă peste hotare. Ar fi nedrept să-i pedepsim. Statul, în loc să caute soluţii, creează o nouă problemă pentru cei de la sate", susţine expertul.

„Dacă vor fi adoptate astfel de prevederi, funcţionarii îi vor putea şantaja pe ţărani cu amenzi. Or, întotdeauna se pot găsi buruieni sau dăunători pe un teren agricol, ceea ce poate provoca nemulţumiri la sate", a spus Chivriga.

În opinia economistului, acum câţiva ani a fost găsită o soluţie pentru cazurile în care oamenii de peste 60 de ani nu sunt în tare să-şi lucreze terenurile. E vorba de introducerea rentei viagere - o sumă de bani garantată de stat celor care îşi vor vinde sau îşi vor transmite în arendă benevol pe un termen mai mare de zece ani terenul agricol.

Intenţia a rămas doar la stadiul de proiect din lipsa banilor. „Pentru realizare statul trebuia să găsească anual circa 30 de milioane de euro, necesari pentru plata rentei. Însă aceşti bani nu sunt prevăzuţi în buget", a precizat Angela Velicu, şefă de direcţie la Ministerul Agriculturii.

190 de mii de hectare. Aceasta este suprafaţa terenurilor agricole ce stau paragină, ceea ce reprezintă 10% din pământurile arabile din Republica Moldova.


Care pământuri vor putea fi catalogate ca lăsate în paragină

Potrivit legislaţiei, teren nelucrat este orice suprafaţă de pământ arabil, păşuni permanente, culturi cu destinaţie agricolă sau alte tipuri de terenuri neagricole din extravilan sau intravilan, pe care n-au fost efectuate acţiuni tehnologice de igienizare, pentru preîntâmpinarea înmulţirii şi răspândirii buruienilor, bolilor şi organismelor dăunătoare. Informaţia privind terenurile nelucrate din localitate va fi alcătuită de autorităţile publice locale, iar sancţiunile vor fi aplicate de către inspectorii fitosanitari.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite