Dat afară din R.Moldova, medicul Anatol Ciubotaru ajută Germania să facă faţă COVID-19

Dat afară din R.Moldova, medicul Anatol Ciubotaru ajută Germania să facă faţă COVID-19

Anatol Ciubotaru, medic-chirurg demis în toi de pandemie din funcţia de director al Spitalului Clinic Republican „T. Moşneaga”, în prezent îşi valorifică cunoştinţele şi experienţa în cadrul proiectului „SARS-Covid 19” al Şcolii Superioare de Medicină din Hanovra, Germania, a comunicat acesta la solicitarea IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 2 săptămâni după decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, generată de faptul că directorul a testat la un laborator privat medicii care lucrau cu bolnavii din secţia de terapie intensiva, infectaţi cu coronavirus, Anatol Ciubotaru deja se ocupa de elaborarea unui program de prevenire a îmbolnăvirii medicilor din Centrul de diagnosticare şi triere a pacienţilor infectaţi cu COVID-19 din Hanovra.

Deoarece manifestările pandemiei în Germania s-au redus, Centrul nou creat a fost conservat. În schimb, proiectul protecţiei cadrelor medicale într-o unitate spitalicească, pe care urma să-l transpună în fapt Anatol Ciubotaru, a fost extins, ţintind la nivel de sistem medical obiectivul protejării medicilor care contactează cu bolnavii infectaţi COVID-19, în special, la transportarea acestora cu ambulantele.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările