Coșmarul alternanţei la putere
0
Înfrângerea lui Mihail Saakaşvili la ultimele alegeri parlamentare din Georgia i-a făcut pe mulţi comentatori să afirme că epoca revoluţiilor democratice din Estul Europei s-a încheiat.
Cu aportul important, se crede, al Rusiei lui Putin, cel care vrea să înjghebe, măcar în al treilea sau al patrulea său mandat (ezoterică numărătoare!) un imperiu euroasiatic, pentru a diminua „cea mai mare tragedie a secolului XX: dispariţia Uniunii Sovietice", cum o afirma el însuși într-un moment de înduioșare. După ce Ucraina şi-a trimis în pușcărie carismatica zână a „revoluţiei portocalii", iată-l şi pe Mihail Saakaşvili cedând prim-planul politic unui miliardar, Bidzina Ivanişvili, care si-a făcut uriașele averi în Rusia. Acest detaliu a alimentat temeri că noua putere de la Tbilisi va capitula în faţa Moscovei şi va renunţa la proiectele de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană şi NATO.
Nu ştim dacă Ivanişvili este un „cal troian" (mai sofisticat) al lui Putin. Deocamdată, noul premier desemnat promite să păstreze cursul pro-occidental al preşedintelui Saakaşvili și declară că prima sa vizită oficială o va face la Washington. Rezultă că deşi în Georgia s-a produs o alternanţă la guvernare, orientarea politică a ţării, probabil cu anumite corecturi - o relaţie mai „domesticită" cu Rusia, în plan economic mai ales - nu se va schimba.
Mandatul Alianţei pentru Integrare Europeană, care domină de trei ani scena noastră politică, se va încheia formal în 2014. Ce forţe ar aduce la putere în Moldova o eventuală alternanţă la guvernare? Prin contrast cu Georgia, opoziţia de la Chişinău este una comunistă (o anomalie în peisajul european), care nu-şi ascunde intenţia de a îngropa actualul curs pro-european, atașându-ne la mega-proiectul lui Putin: Uniunea Euroasiatică.
Tragedia Moldovei este că avem o societate şi o clasă politică dezbinate, care jură pe valori antagonice, încât o schimbare a guvernării (un exerciţiu benefic pentru sănătatea democratică a unei naţiuni) la noi va însemna instaurarea unei alte paradigme politice, recte: atacuri asupra limbii române, simbolurilor naționale și manualelor de istorie, schimbarea partenerilor strategici. La ultima sesiune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pcrm-istul Grigore Petrenco a refuzat să voteze alături de colegii săi, basarabeni și europeni, o rezoluţie cu privire la retragerea armatei ruse din Transnistria.
Aici e sesizabilă diferenţa amară dintre opoziţia georgiană şi cea moldovenească. Georgienii nu renunţă la teritoriile cotropite de Moscova în urma războiului din 2008 şi nu-și abandonează voința de a se alătura lumii occidentale, în timp ce ortacii lui Voronin și restul stângii moldovenești nu sunt deloc deranjaţi de ocupaţia rusească de peste Nistru şi ar fi gata să topească țara în câmpia Reazanului. Pesemne acesta este adevăratul patriotism statalist.
Pentru ca alternanţa la putere în Moldova să nu devină un coşmar, Alianța ar trebui să facă un efort de imaginație. Poate atunci va accelera reformele și-i va convinge pe moldoveni că ne îndreptăm spre o viață mai bună. Dacă însă se conduce de principiul: „după noi măcar potopul, tot ce contează sunt banii pe care-i adunăm acum", restauraţia roşie e garantată.
Se încarcă comentariile...
