Cinci persoane, reţinute pentru punerea în circulaţie a drogurilor în Chişinău

Cinci persoane, reţinute pentru punerea în circulaţie a drogurilor în Chişinău

FOTO IPN

Procuratura municipiului Chişinău, de comun cu Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău, anunţă despre reţinerea a cinci membri ai unei grupări criminale, specializată în punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope, în proporţii deosebit de mari.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că în perioada ianuarie - iunie 2018, inculpaţii au primit au obţinut pentru realizare droguri, după care le-au transportat, păstrat şi realizat pe întreg teritoriul municipiului Chişinău.

Reţinerea indivizilor a avut loc concomitent, în câteva sectoare ale Capitalei, în momentul în care aceştia intenţionau să comercializeze droguri, iar fiind percheziţionaţi, asupra lor au fost depistate şi ridicate 20 tuburi de masă plastică, 15 pacheţele şi 22 de pliculeţe termoizolate cu material polimeric, în care se afla substanţă narcotică. 

De asemenea, în cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul bănuiţilor, au fost depistate şi ridicate droguri, un cântar, tuburi şi un laptop, prin intermediul căruia erau identificaţi potenţialii cumpărători ai substanţelor narcotice.

Cei cinci au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă de la 3 la 7 ani închisoare. 

citeste totul despre: