CEC: Modalităţile de votare pentru turul al doilea de scrutin

CEC: Modalităţile
de votare pentru turul al doilea de scrutin

FOTO Adevărul

Declaraţiile privind locul nou de şedere depuse la organul administraţiei publice locale sunt valabile şi pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor preşedintelui din 13 noiembrie 2016. Persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot, transmite IPN.

Potrivit CEC, acesta se eliberează pe baza actului de identitate care atestă domiciliul alegătorului în raza secţiei de votare respective. Certificatul pentru drept de vot permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării, decât cea la care sunt arondaţi.
 
Totodată, cererile privind votarea cu urna de vot mobilă pot fi făcute în scris până la ora 18.00 a zilei precedente votării, adică până pe 12 noiembrie. În ziua votării, cererile pot fi depuse în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi un certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. Acestea votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse. Cererile de votare la locul aflării pentru turul întâi nu sunt valabile şi pentru turul al doilea de scrutin.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: