Cea mai scumpă campanie electorală din istoria Republicii Moldova

Cea mai scumpă campanie electorală din istoria Republicii Moldova

Trupa Naguale în concert electoral la Chişinău

Campania pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 a fost cea mai scumpă din istoria Republicii Moldova. În cadrul acesteia, concurenţii electorali au suportat cheltuieli de 45,6 milioane lei (circa 2,85 milioane euro). Astfel, cheltuielile partidelor au crescut de 2 ori faţă de campania din anul 2009 şi de 5 ori comprativ cu cea din anul 2005. Nici un concurent electoral nu a avut cheltuieli care să depăşească cifra de un mil

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele 20 formaţiuni politice şi 19 candidaţi independenţi antrenaţi în bătălia pentru Parlament au cheltuit pentru campania electorală 45,6 milioane lei (circa 2,85 milioane euro), arată rapoartele financiare ale concurenţilor prezentate la Comisia Electorală Centrală (CEC).

Partidele aflate la guvernare au cheltuit de 6 ori mai mult decât cele din opoziţie

Lider la capitolul cheltuieli este Partidul Democrat din Moldova, în frunte cu Marian Lupu, cu 11,7 milioane lei (circa 730 mii euro). Pe locul doi s-a plasat Partidul Liberal-Democrat din Molodva al premierului Vlad Filat - cu 10,1 milioane de lei (630 mii euro).
La distanţă mare de lideri în topul cheltuielilor se află Partidul Comuniştilor, cap de listă al căruia este Vladimir Voronin - cu 4,32 milioane lei (270 mii euro). Urmează Partidul Liberal, primul în lista electorală al căruia este preşedintele interimar Mihai Ghimpu, care a cheltuit pentru a-şi promova imaginea 3,8 milioane de lei (239 mii euro) şi Partidul Umanist - 3,51 milioane lei (219 mii euro).

Dintre candidaţii independenţi cel mai mult a investit în campania electorală omul de afaceri Gabriel Stati. El a declarat cheltuieli de 2,1 milioane de lei (161 mii euro).
În total, partidele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare în Republica Moldova, au investit în campania electorală circa 1,8 milioane de euro, de 6 ori mai mult decât Partidul Comuniştilor, aflat în opoziţie.

Cei mai puţini bani a cheltuit în campania electorală Mişcarea Romilor din Moldova - 1.100 de lei (69 de euro). În acelaşi timp trei concurenţi electorali nu au prezentat rapoartele financiare, fapt pentru care Comisia Electorală Centrală i-a avertizat.

Cheltuielile reale pentru campania electorală au fost mai mari

Mai mulţi experţi spun că de fapt în rapoartele financiare ale concurenţilor electorali prezentate la CEC sunt incluse doar o parte din cheltulielile electorale. E vorba în special de cheltuielile pentru spoturile publicitare din mass-media, cheltuielile pentru tipărirea afişelor electorale, plasarea panourilor etc. Multe alte cheltuieli, precum cele legate de organizarea concertelor electorale, salarizarea militanţilor partidului, distribuţia de foi volante etc, frecvent nu apar în rapoartele financiare.

De notat că în cele două campanii electorale pentru Parlament din anul 2009, concurenţii electorali au cheltuit, potrivit rapoartelor oficiale - 2,8 milioane euro, iar în anul 2005, s-au pus în joc doar 500 mii de euro.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările