Apel public către conducerea României: Se cere crearea unui fond de investiţii pentru Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apelul este susţinut în total de 28 de semnatari. FOTO: Arhiva Adevărul
Apelul este susţinut în total de 28 de semnatari. FOTO: Arhiva Adevărul

Un şir de instituţii din Republica Moldova şi România printre care Fundaţia Universitară a Mării Negre, Societatea Academică din România şi un şir de alte asociaţii, fundaţii, platforme, instituţii media cer înfiinţarea unui fond de investiţii specializat – Fondul Moldova. Acesta ar trebui să fie un instrument de exprimare a sprijinului României pentru schimbări fundamentale şi ireversibile în Republica Moldova, transmite IPN.

Fondul Moldova ar servi şi drept instrument de reducere a decalajelor dintre cele două maluri ale Prutului. Apelul a fost adresat preşedintelui României, Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi prim-ministrului român, Dacian Cioloş.

„Întrucât multe din ajutoarele oferite de România către Republica Moldova s-au pierdut în adevărate găuri negre, propunem ca Fondul Moldova să aibă - pentru eliminarea oricărei ingerinţe politice şi a riscului de corupţie - ca membri în Consiliul de Administraţie atât instituţii ale statului, cât şi organizaţii nonguvernamentale specializate în buna guvernare de pe ambele maluri ale Prutului, pe lângă asociaţii de afaceri, reprezentanţi ai companiilor, etc. Atât contributorii, cât şi cheltuielile să poată fi urmărite online în timp real”, se menţionează în apel.

Iniţiatorii apelului propun ca Fondul să fie înfiinţat de către statul român, cu un aport iniţial din partea acestuia, dar apoi deschis prin oferte publice iniţiale şi secundare investitorilor de retail şi celor instituţionali, astfel încât majoritatea acţiunilor să fie deţinute privat, acţiunile fondului să fie tranzacţionate încă din prima zi pe Bursa de Valori Bucureşti, cu respectarea regulilor guvernanţei corporatiste şi cu asigurarea deplinei transparenţe a actului managerial, suma investită de Fond în Republica Moldova să poată fi suficient de mare pentru a schimba paradigma de dezvoltare în acest stat, administrarea investiţiilor să se facă exclusiv de către Fond, supus unui audit anual, concluziile fiind obligatoriu aduse la cunoştinţa opiniei publice.

„Ne dorim ca astfel să exprimăm ataşamentul pragmatic al României moderne , europene, faţă de cetăţenii Republicii Moldova (în bună parte şi cetăţeni ai României) şi, în acelaşi timp, dorim să reconectăm malul stâng al Prutului la lumea euroatlantică prin intermediul acţiunilor şi valorilor specifice româneşti pe care le împărtăşim în comun”, se spune în apel.

Apelul este susţinut în total de 28 de semnatari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite