Animații de Oscar la Anim'est Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anim'est Chișinău
Anim'est Chișinău

De pe 1 până pe 4 noiembrie, la Cinema Odeon, ai parte de animații premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume. Totodată, la Anim'est Chișinău vei vedea și o sesiune de filme create de Hayao Miyazaki, unul dintre cei mai mari nume din animația japoneză.

Pregătește-te pentru o porție de animație pe cinste, weekendul viitor, la cea de-a doua ediție anuală Anim'est care are loc la Chișinău.

Între 1 și 4 noiembrie, la Cinema Odeon vei avea parte de un program animat de zile mari. Festivalul începe cu o retrospectivă a filmelor create de Hayao Miyazaki, unul dintre marii maeștri ai animației japoneze.

Apoi continuă cu Animash, o sesiune de lungmetraje și scurtmetraje animate premiate la cele mai importante festivaluri de pe glob.

În cadrul acestei sesiuni vei putea vedea „Coraline", lungmetrajul nominalizat la categoria „Cel mai bun film de animație" la Oscarurile din 2010.

Vei face cunoștință cu „Ronal barbarul", cel mai atipic barbar de pe glob, care în loc să fie interesat de lupte, chefuri și cuceriri, visează doar să fie lăsat în pace de un trib inamic care-i ia prizonieri pe toți barbarii, pentru a-i sacrifica și a-i aduce ca ofrandă zeilor.

Dacă n-ai văzut până acum „Lorax, Protectorul pădurii", ai șansa să vizionezi această animație tot weekendul viitor la Anim'est Chișinău.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite