Zalău: Neatenţia unui şofer a făcut două victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost rănite marţi pe strada Kossuth, din Zalău. Accidentul a fost provocat de un tânăr de 28 de ani din municipiu care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţă şi l-a împins pe contrasens unde s-a ciocnit cu un tractor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Mariana Cristea, accidentul a fost provocat de F.A. Aurel  de 28 ani din Zalău, care nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, condus regulamentar de S. Andrei de 52 ani din Zalău, intrând în coliziune cu acesta din urmă.

Urmare a impactului, autoturismul condus de S. Andrei a intrat pe contrasens, acroşând o semiremorcă tractată de un tractor care venea din sens opus. Doi pasageri din autoturism au fost  rănite. Este vorba de o femeie, de 33 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean  pentru îngrijiri medicale şi un bărbta de 51 de ani care a primit îngrijiri la faţa locului.

Conducătorul auto care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite