S-a dublat numărul pacienţilor ajunşi la Urgenţe din cauza drogurilor. ”Etnobotanicele” fac cele mai multe victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul pacienţilor ajunşi pe parcursul anului 2014 la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zală este mai mult decât dublu faţă de 2013 şi de peste patru ori mai mare decât în 2012.

Statistică alarmantă referitoare la cazurile de urgenţe datorate consumului de droguri. Potrivit informaţiilor primite de la Valer Merce, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sălaj, în 2014, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean au ajuns 22 de astfel de cazuri, în condiţiile în care în 2013 numărul celor ajunşi la Urgenţe din cauza consumului de droguri era de 10, iar cu un an înainte, în 2012, de numai cinci. Conform aceleiaşi surse, din cei 22, 15 s-au confruntat cu probleme de sănătate după ce au consumat substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (aşa-zisele ”etnobotanice”), trei consumaseră marijuana, iar patru - substanţe necunoscute, posibil etnobotanice. Ca şi vârstă, trei sferturi dintre pacienţi aveau sub 20 de ani. Mai exact, între 14 – 16 de ani au fost cinci pacienţi, între 17 – 20 de ani – 11, între 21 – 25 ani – două persoane, iar peste 25 ani – patru persoane.


Valer Merce avertizează că numărul tinerilor din Sălaj care au avut nevoie de ajutor medical după ce au consumat droguri ar putea fi semnificativ mai mare, dat fiind faptul că mulţi sunt studenţi în diferite centre universitare şi ar fi putut face obiectul unor statistici similare din judeţele respective. În plus, având în vedere faptul că în Sălaj nu funcţionează o clinică specializată în tratamentul adicţiilor,  există de mai mulţi ani o obişnuinţă în a apela pentru probleme medicale deosebite direct la specialişti şi spitale din Cluj Napoca.


Reprezentantul CPECA spune că în creştere este şi numărul persoanelor, în majoritate părinţi, care s-au adresat centrului pentru a se informa în legatura cu serviciile oferite. Cum din cauza blocării angajărilor CPECA Sălaj nu mai are încadrat niciun specialist, reprezentantul centrului a realizat în 2014 doar informări pentru persoanele care s-au adresat centrului în legătură cu consumul de droguri, ori le-a îndrumat către CPECA Cluj.
 

Citeşte şi Consumatori de droguri de la vârsta de 11 ani în judeţul Sălaj. În total, 18 persoane au fost trimise în judecată într-un dosar de trafic de etnobotanice

Născut infractor: s-a întors acasă după şase ani de puşcărie şi şi-a violat nepoata în vârstă de 13 ani

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite